Acuzat fiindca doresc sfintenie – Iosif Ton

Iosif Ton

Un tinerel de la Oradea ma acuza de pelagianism si cere Uniunii Baptiste sa ma declare eretic si sa-mi interzica sa mai predic in Bisericile baptiste din Romania. El este un calvinist declarat si de pe aceasta pozitie ma acuza de pelagianism, pe care el zice ca il gaseste in „Prefata” mea la cartea lui John Oswalt, „Chemati sa fie sfinti”, publicata la Editura Cartea Crestina in 2008. Cartea aceasta este arminianista. Eu sunt baptist roman si cultul baptist roman, prin Marturisirea lui de credinta, este arminianist, fiindca afirma ca omul este liber sa aleaga sa raspunda chemarii lui Dumnezeu si sa implineasca poruncile lui Dumnezeu sau sa le respinga. Un calvinist nu crede in vointa libera a omului, ci intr-o stricta predestinare divina.

Asadar, faptul ca am promovat o carte arminianista nu este – in cultul baptist roman – o erezie. Pentru un calvinist strict, arminianimsul este o erezie, dar calvinistul este liber sa creada ce vrea si sa scrie ce vrea, fara ca aceasta sa ne deranjeze pe noi.

Ceea ce deranjeaza este neadevarul si acuzatiile nedrepte. Baietelul acesta ma acuza de pelagianism si acesta este un neadevar, prin care mi se face o nedreptate.

Pelagius a trait pe la anul 400 dupa Cristos si a predicat la Roma ca fara sfintenia vietii nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Atata spun eu despre Pelagius, si pana aici Pelagius este dupa cuvantul lui Dumnezeu, care spune ca „fara sfintenie nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12:14).

Greseala lui Pelagius a constat in modul in care si-a argumentat pozitia. Adversarii lui isi scuzau trairea in pacat prin faptul ca de la Adam incoace nimeni nu mai poate fi sfant. Pelagius a sarit la cealalta extrema si a spus ca pacatul lui Adam nu l-a afectat decat pe el insusi si ca fiecare om se naste liber de orice poluare a pacatului. In aceasta a gresit el si pentru aceasta a fost declarat eretic.

Asadar, erezia lui Pelagius n-a constat in credinta lui ca poti sa traiesti o viata sfanta aici pe pamant, ci in lucrurile pe care le-a afirmat el despre consecintele neascultarii de catre primii oameni a poruncii lui Dumnezeu.

In Prefata mea la cartea „Chemati sa fie sfinti”, scriu urmatoarele despre consecintele pacatuirii lui Adam si a Evei:

„Neascultarea primilor oameni a dus la alungarea lor din Gradina, la o vizibila separare a lor de Dumnezeu, dar aceasta neascultare a avut si efecte interioare, in fiinta sau in structura oamenilor. In primul rand, omul nu numai ca a comis pacat, ci pacatul a intrat in om ca o pervertire si ca o perversiune. Aceasta „stricare” este descrisa in Geneza 6:5 prin urmatoarele cuvinte: „Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau.” In al doilea rand, separarea de Dumnezeu a echivalat cu o „moarte”, in sensul ruperii omului de Sursa vietii. In sensul acesta, foarte real, in ziua in care a mancat din pomul cunoasterii binelui si raului, omul a murit!” (pag. X).

Cu ceea ce am scris aici, eu arat clar ca nu sunt un pelagianist!

Unde deranjez eu pe unii de astazi? Imediat dupa ce am scris cele de mai sus arat ca discutia majora in teologie este: „Cat de radicala a fost stricarea omului?” In primele secole ale crestinismului, raspunsul a fost ca omul si-a pastrat „chipul lui Dumnezeu” si capacitatea de a implini poruncile lui Dumnezeu, pe baza faptului ca Dumnezeu Insusi spune „Porunca aceasta pe care ti-o dau astazi nu este mai presus de puterile tale” (Deuteronom 30:11) si pe baza a ceea ce spune Ioan: „Poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3). Arminianistii urmeaza si ei aceasta pozitie. In opozitie cu ei sunt cei care ii urmeaza pe Augustin, Luther si Calvin, care spun ca omul este totalmente stricat, sau depravat, si deci nu mai poate sa fie reparat si sa traiasca in sfintenie in aceasta viata.

Fiind arminian, eu nu urmez aceasta linie de gandire.

Tanarul de la Oradea face o afirmatie uluitoare: ”Teza fundamentala, legata de posibilitatea atingerii perfectiunii in aceasta viata a fost condamnata ca erezie de catre biserica lui Cristos”.

Trebuie sa-l informez si sa va informez pe toti ca aceasta afirmatie este total neadevarata. Daca ar fi asa, primul eretic ar fi Domnul Isus Cristos, care ne-a poruncit sa fim desavarsiti cum Tatal nostru cel ceresc este desavarsit. Al doilea eretic ar fi apostolul Pavel, care si-a facut din desavarsire telul vietii (Filipeni 3: 11-15) si care ne scrie porunca: ”Desavarsiti-va!” (2 Corinteni 13:11) si dupa ei toti ceilalti autori ai Noului Testament! Este suficient sa cititi textele pe care le dau ca moto la cartea ”Chemati sa fie sfinti”. le gasiti la inceputul Prefetei cartii, pe care o reproduc la sfarsitul acestei expuneri. Iar ca sa va convingeti pe deplin, cititi toata cartea!

Ceva despre libertatea informatiei si despre libertatea de exprimare a propriei credinte. Ca sef de Editura, in anul 2003 am publicat in romaneste cartea de baza a lui Ioan Calvin, „Invatatura religiei crestine”. Am facut o aprofundata documentare si am scris o prefata lunga de 30 de  pagini despre Ioan Calvin si despre rolul lui in istorie, si chiar in istoria romanilor. In incheiere precizez ca noi, cei de la Editura Cartea Crestina, nu suntem calvinisti, dar publicam aceasta carte fiindca este importanta pentru cultura noastra (vezi acolo toate motivele pe care le-am enumerat).

De asemenea, am publicat o carte despre cele cinci teze fundamentale ale calvinismului, tot pentru ca cititorul roman sa aiba posibilitatea sa cunoasca punctul de vedere al calvinismului in teologie.

Cu aceeasi dorinta, inainte de toate de a informa publicul romanesc, am publicat si cartea arminianista a lui John Oswalt. Este adevarat ca in prefata o recomand cu mare caldura si subscriu la ceea ce scrie el despre chemarea pe care ne-o face Dumnezeu ca sa fim sfinti in aceasta viata. Dar sunt in aceasta carte si cateva idei cu care nu sunt de acord, si pe acelea le discut in „Postfata”.

Scriu aceste lucruri ca sa vada tinerii, mai ales cei calvinisti, ce inseamna corectitudinea in informare si in dezbaterea teologica.

Nu intru in dialog cu ei, fiindca le respect dreptul de a crede si de a scrie ce vor. Sunt liberi sa atace cat vor conceptiile mele. Aceasta nu ma deranjeaza. Ma deranjeaza neadevarul!

Singurul lucru pe care am vrut sa-l semnalez este ca am fost acuzat pe nedrept ca sunt pelagianist, ceea ce nu sunt. In dezbaterile noastre, daca suntem crestini adevarati, corectitudinea trebuie sa fie totdeauna pe primul plan. Imediat dupa aceasta trebuie sa vina bunatatea, dragostea pentru celalalt, chiar daca are idei diferite de ale noastre, si respectul pentru om, pentru orice om!

Atasez aici Prefata pentru care sunt acuzat

Prefata la ”Chemati sa fie sfinti”

Titlul acestei carti este luat din introducerea la scrisoarea apostolului Pavel catre crestinii din Roma: „Deci, voua tuturor care sunteti preaiubiti ai lui Dumnezeu din Roma, chemati sa fie sfinti…” (Romani 1:7) si catre crestinii din Corint: „…catre Biserica lui Dumnezeu care este in Corint, catre cei care au fost sfintiti in Cristos Isus, chemati sa fie sfinti…” (1 Corinteni 1:2)

Alte declaratii monumentale din Biblie pe aceasta tema:

„In El (Cristos), Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii ca sa fim sfinti si fara pata (ireprosabili) inaintea Lui”. – Apostolul Pavel, in Efeseni 1:4

Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra.” – Apostolul Pavel, in 1 Tesaloniceni 4:3

„Asa cum Cel care v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in tot comportamentul vostru.” – Apostolul Petru, in 1 Petru 1:15

„Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.” – Epistola catre Evrei 12:14

„Cine zice ca ramane in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Isus” – Apostolul Ioan, in 1 Ioan 2:6

„Voi sa fiti desavarsiti, asa cum este desavarsit Tatal vostru care este in ceruri.” – Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, in Matei 5:48

Voi sa fiti sfinti, caci Eu sunt sfant” – Dumnezeu, in Levitic 11:44; 19:2; 20:7

Viitorul bisericilor baptiste din Romania depinde de ceea ce vor face credinciosii baptisti cu invatatura biblica despre sfintenie!

Viitorul bisericilor penticostale din Romania depinde de ceea ce vor face credinciosii penticostali cu invatatura biblica despre sfintenie!

Viitorul bisericii ortodoxe din Romania depinde de ceea ce vor face credinciosii ortodocsi cu invatatura biblica despre sfintenie!

Aceste afirmatii radicale si socante, adaptate de noi la Romania, sunt facute de John N. Oswalt, autorul acestei carti, referitor la toate bisericile din America si din intreaga lume.

Aceasta declaratie solemna este punctul de pornire si teza fundamentala a cartii de fata.

Autorul ne deschide Vechiul Testament si apoi ni-l deschide pe cel Nou si ne arata ca Dumnezeu pretinde de la oameni sfintenie si perfectiune in viata lor personala, in viata lor din familie, de la serviciu si din societate.

Protestul nostru imediat este pus in acest strigat: Dar asa ceva nu se poate! Nimeni nu poate fi sfant in lumea aceasta! Nimeni nu poate fi perfect in lumea aceasta!

Autorul ia in serios protestul si ne arata de ce este, intr-adevar, greu pentru om sa ajunga la o viata sfanta si perfecta in lumea noastra. Dar el nu se opreste aici! El ne arata ca Dumnezeu are solutia la aceasta problema si ca El ne ofera tot ce ne este necesar ca sa implinim sfintenia la care ne cheama!

Nu vom arata aici ce spune autorul pe aceasta tema, deoarece am face inutila citirea cartii. Trebuie sa aratam, ca un ghidaj pentru cititor, ca autorul spune trei lucruri de baza:

Dumnezeu cere si asteapta de la oameni sfintenie si perfectiune in gandire, in vorbire si in comportament.

In fiinta umana exista o „malformatie”, un „defect”, care face ca cerinta si asteptarea lui Dumnezeu sa fie imposibile.

Dumnezeu ofera o solutie clara si practica pentru rezolvarea problemei si, odata solutia acceptata, cerinta lui Dumnezeu si asteptarea Lui devin posibile.

Pentru intelegerea mai clara a invataturii crestine despre sfintenie si perfectiune, oferim mai jos cititorului in primul rand o schema biblica si apoi o schema istorico-teologica a acestei teme.

In Biblie, totul incepe prin Consiliul Trinitatii dinainte de creatie, in care s-a luat decizia: „Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra” (Geneza 1:26).

Momentul tragic intervine atunci cand primii oameni decid sa nu-L asculte pe Dumnezeu, ci sa urmeze gandurile mintii lor proprii. Precizam ca „a cunoaste binele si raul” inseamna a decide tu insuti si pentru tine ce este bine si ce este rau. Facand aceasta, omul Il exclude pe Dumnezeu din gandirea sa (Romani 1:19-21 si 28) si isi declara independenta fata de Dumnezeu. A fost normal ca aceasta decizie a omului sa duca la separarea lui de Dumnezeu.

Teza fundamentala a Noului Testament este ca Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, devenit om, a rezolvat si a reparat tot ce a stricat Adam (Romani 5:12-19), facand posibila reluarea comuniunii omului cu Dumnezeu si facand posibila implinirea proiectului facut in Consiliul Divinitatii de a forma oameni care seamana cu Dumnezeu, adica au un caracter si un comportament ca al Lui.

Ceea ce i se cere omului pentru a intra si a ramane in aceasta comuniune cu Dumnezeu, pentru a se transforma dupa chipul Lui este unirea cu Cristos si trairea sub calauzirea Duhului Sfant.

Comuniunea cu Dumnezeu este definita in Noul Testament prin cuvantul „partasie”, folosit de apostolul Ioan cand scrie:

„Ce am vazut si am auzit aceea va vestim si voua, ca si voi sa aveti partasie cu noi, si partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Cristos” (1 Ioan 1:3).

Cuvantul este folosit si de apostolul Pavel, care Il include pe Duhul Sfant in aceasta partasie cu intreaga Sfanta Treime:

„Harul Domnului Isus Cristos si dragostea lui Dumnezeu si partasia Duhului Sfant sa fie cu voi toti” (2 Corinteni 13:14).

Noi ne referim astazi la aceasta comuniune sau partasie cu Dumnezeu prin expresia „relatie personala cu Dumnezeu.”

Candva, in decursul istoriei crestinismului, au aparut o serie de idei noi, care pareau a fi bune la acea data, dar care au facut ca relatia personala cu Dumnezeu sa se piarda. Un asemenea eveniment, care a avut loc pe la anul 250 d.Cr., a fost introducerea preotiei si a conceptiei ca preotul, prin sfintele taine, imparte credinciosului iertarea de pacate. Prin aceasta, relatia personala a credinciosului cu Dumnezeu a fost inlocuita cu relatia lui cu Bise­rica. Credinciosului i se spunea, pur si simplu, ca de relatia lui cu Dumnezeu se ocupa biserica si preotul. Si aceasta insemna implicit ca indiferent cum traieste el, biserica ii procura iertarea de pacate.

Dar ca sa intelegem mai bine unde este problema teologica referitor la posibilitatea sfinteniei si a desavarsirii umane, trebuie sa ne uitam putin mai de aproape la ceea ce s-a intamplat in Gradina Eden, la evenimentul relatat in Geneza capitolul 3.

Neascultarea primilor oameni a dus la alungarea lor din Gradina, la o vizibila separare a lor de Dumnezeu, dar aceasta neascultare a avut si efecte interioare, in fiinta sau in structura oamenilor. In primul rand, omul nu numai ca a comis pacat, ci pacatul a intrat in om ca o pervertire si ca o perversiune. Aceasta „stricare” a omului este descrisa in Geneza 6:5 prin urmatoarele cuvinte:

„Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau.”

In al doilea rand, separarea de Dumnezeu a echivalat cu o „moarte”, in sensul ruperii omului de Sursa vietii. In sensul acesta, foarte real, in ziua in care a mancat din pomul cunoasterii binelui si raului, omul a murit!

Problema teologica majora este aceasta: Cat de radicala a fost stricarea omului? Teologii din primele patru secole de crestinism i-au considertat pe primii oameni niste copii care inca trebuiau sa creasca. Neascultarea lor era echivalenta cu alunecarea sau impie­decarea copiilor si cu caderea lor: este normal ca ei sa cada, dar ei se ridica si merg mai departe si, pe masura ce cresc, devin tot mai apti sa ramana stabili pe picioare in tot mersul lor. Tot astfel, Adam si Eva, copii fiind, au alunecat, s-au poticnit, dar lucrul acesta nu a fost catastrofal si nu a avut consecinte catastrofale asupra struc­turii umane.

Iata cateva elemente ale modului in care era privit omul in primele patru secole de gandire crestina. Chipul lui Dumnezeu sta in faptul ca omul este o fiinta rationala. Chipul lui Dumnezeu in om, rationalitatea lui, nu a fost afectat de pacatul lui Adam. Asemanarea cu Dumnezeu se considera ca se refera la moralitatea omului, care a fost pierduta prin Adam, dar care poate fi recastigata prin Cristos. Omul este o fiinta libera, libera sa aleaga, sa decida, sa se autodetermine si Dumnezeu ii respecta omului libertatea de a alege.

Aceasta conceptie despre om s-a schimbat brusc si radical la inceputul secolului al V-lea. Iata cum. La anul 405 d. Cr. a venit din Britania la Roma un calugar pe nume Pelagius. Omul acesta era pasionat de sfintenie, adica el credea ca a fi crestin inseamna a trai o viata curata, fara pacat, adica sfanta. El a fost socat cand a vazut viata pacatoasa a crestinilor din Roma si a inceput sa predice despre necesitatea sfinteniei in viata crestinilor. Credinciosii din Roma au obiectat ca de la Adam incoace nimeni nu mai poate trai in sfintenie. Pelagius a contracarat, argumentand ca pacatul lui Adam l-a afectat numai pe acesta si ca fiecare om poate, daca vrea si daca isi da silinta, sa traiasca fara sa pacatuiasca.

Trebuie sa precizam ca noi nu stim exact cum si-a argumentat Pelagius conceptia, deoarece cartile pe care le-a scris el au fost arse. Stim despre afirmatiile sale numai din ceea ce scriu adversarii lui si din citatele pe care le dau acestia din scrierile lui. Probabil ca daca am avea cartile lui in intregime si am vedea modul in care si-a argumentat punctul de vedere am fi inclinati sa-i dam mai mult credit decat o putem face pe baza a ceea ce cunoastem de la adversarii lui. Oricum ar sta lucrurile, teza fundamentala a lui Pelagius este clara: el afirma ca crestinul poate trai o viata sfanta, o viata fara pacat.

Cel care si-a luat sarcina sa-l combata pe Pelagius a fost episcopul Augustin, din Africa de Nord. Tineti cont, deci, ca problema in dezbatere era afirmatia ca crestinul poate fi sfant, fara pacat. Augustin s-a ridicat sa demonstreze ca lucrul acesta nu-i adevarat. Pentru a-si dovedi pozitia, Augustin a dezvoltat o noua teologie; repet, a dezvoltat un intreg sistem nou de teologie, care nu mai existase pana atunci in crestinism.

Augustin incepe prin a prezenta o noua conceptie despre Adam. Primul om, spune Augustin, a fost o fiinta superioara, o fiinta aflata extraordinar de sus, o fiinta perfecta. Cand Adam a decis sa nu-L asculte pe Dumnezeu, actul acela a fost o sfidare constienta a lui Dumnezeu si aceasta a avut consecinte extraordinar de mari si de radicale. Iata cateva dintre aceste consecinte catastrofale:

Adam a cazut de la statura de creatura asemanatoare cu Dumnezeu la o nevrednicie ca aceea a unui vierme. Sa notam aici ca Augustin este cel care a introdus conceptia despre „caderea” omului. Cuvantul „cadere” cu referire la primul om nu se gaseste in Biblie. Apostolul Pavel, care discuta problema in Romani 5:12-19, se refera doar la „neascultarea” primului om.

Prin „cadere”, fiinta omului a fost complet deteriorata. In special, ceea ce a fost stricat a fost vointa omului. Omul nu mai poate nici macar voi sa faca binele. El nu mai poate sa voiasca decat raul. Aceasta pervertire totala a omului a capatat numele de „depravare totala” (dupa engleza: total depravity)

Omul nu mai poate fi reparat din aceasta corupere. Nu ne mai putem astepta ca el sa mai vrea altceva decat sa pacatuiasca.

Dumnezeu, in dreptatea Lui, condamna intreaga omenire la pedeapsa eterna. Astfel, omenirea este o masa de depravati si o masa de condamnati.

Din masa aceasta de condamnati, Dumnezeu, prin harul Sau, alege un numar de oameni pentru mantuire. Harul acesta este irezistibil, adica cei alesi de Dumnezeu vor crede in El pentru ca harul le da aceasta credinta.

Cei alesi (predestinati) vin la biserica si preotul le imparte iertarea si mantuirea prin botez si prin celelalte sacramente (ritualuri, taine). Trebuie sa stim ca Augustin a fost unul dintre cei mai ritualisti teologi din antichitate. El a fost cel care a acordat bisericii puteri nelimitate in toate domeniile. Prin aceasta, si prin altele, el a fost intemeietorul teologiei catolice.

Retineti ca Augustin le-a dezvoltat pe toate acestea pentru a-l combate pe Pelagius, mai exact pentru a „demonstra” ca nu ne mai putem astepta ca oamenii sa fie sfinti, sa traiasca o viata curata!

Sistemul de gandire al lui Augustin a fost dezvoltat in secolele urmatoare pe doua coordonate. Prima este dogma ca biserica iarta pacatele credinciosilor ei. Dar biserica poate pretinde ca cre­dinciosul sa plateasca pentru aceasta iertare. Pe aceasta cale a gandirii s-a ajuns la „indulgente”, la acele certificate pentru iertarea pacatelor pe care oamenii le puteau cumpara pe bani. A doua este dogma ca biserica poate impune credinciosului sa-si ispaseasca pacatul prin „canoane” (termenul ortodox romanesc) sau „peni­tente” (termenul catolic), care constau din posturi, matanii, pelerinaje la manastiri, batai cu biciul etc.

Cu acestea ajungem la Martin Luther (1483-1546). In tinerete, dupa ce a fost o vreme student la drept, s-a facut calugar intr-o manastire augustiniana, adica o manastire in care baza gandirii si a trairii o formau invataturile lui Augustin. Luther era foarte daruit vietii de calugar si era extrem de exigent cu sine, in sensul ca pentru cele mai mici greseli, reale sau inchipuite, se ducea la duhovnicul sau si se spovedea, acesta ii dadea sa faca penitente, iar el se pedepsea cu cea mai mare strasnicie pentru a-si ispasi vinovatia. Apoi trebuia sa se cuminece, pentru ca prin ritualul acesta sa obtina iertarea de pacate.

Doua evenimente au avut apoi loc in viata lui Luther, si acestea i-au schimbat viata si au schimbat cursul istoriei. Primul eveniment a fost ca Luther, ca pregatire pentru predarea unui curs de teologie la Universitatea din localitatea lui, a inceput sa studieze epistola apostolului Pavel catre Romani. Ajungand la capitolul 3 al epistolei, Luther a inteles ca Fiul lui Dumnezeu a murit pentru toate pacatele lui si a facut ispasire completa pentru ele. Concluzia i-a rasarit izbitor in minte: Atunci eu nu mai trebuie sa ma pedepsesc si astfel sa-mi ispasesc eu insumi pacatele! Trebuie doar sa-mi insusesc ce a facut Cristos pentru mine, si apostolul Pavel spune ca aceasta o fac printr-un act de credinta!

Al doilea eveniment a fost ca papa de la Roma, pentru a termina catedrala Sfantul Petru din Roma, a inceput o mare campanie de vanzare de indulgente, adica de certificate pentru iertarea de pacate. Martin Luther, cu noua lui intelegere din Romani 3, ca Isus a murit pentru toate pacatele omenirii, le-a ispasit si a obtinut astfel iertarea lui Dumnezeu pentru cei ce cred in jertfa Lui, a inceput sa vada ca a vinde iertarea de pacate pe bani este o inselaciune si s-a hotarat sa ia atitudine impotriva ei, cu riscul vietii. Astfel a scris el cele 95 de teze impotriva indulgentelor si, prin aceasta, a declansat Reforma religioasa in 1517.

In gandirea de reformator religios a lui Martin Luther, moartea lui Isus Cristos ca jertfa pentru pacatele noastre a capatat locul central. El a simtit nevoia sa o explice intr-un mod nou, si pentru aceasta a ales concepte juridice. Sa tinem cont ca in tinerete a inceput sa studieze dreptul si deci era inclinat spre o gandire juridica. Iata cum a formulat el doctrina mortii lui Cristos pentru pacatele omenirii in termeni juridici. La tribunalul divin, Dumnezeu a facut un dublu transfer: a transferat asupra Fiului Sau pacatele noastre si a transferat in contul nostru dreptatea Fiului Sau. Fiindca este vorba de un transfer juridic al dreptatii, Luther a spus ca noi suntem indreptatiti, sau justificati: cand cineva crede in jertfa lui Cristos, este indreptatit, adica este socotit sau considerat drept si este declarat drept.

Mergand apoi un pas mai departe in formularea doctrinara a lui Luther, ceea ce a facut Dumnezeu prin Cristos este har. In romaneste, acest cuvant este o transliterare din greceste, unde cuvantul este haris. Conotatia principala a cuvantului este aceea de gratie si gratiere. Este o actiune a Judecatorului Suprem, fara vreun merit din partea celui caruia i se acorda. Singurul lucru care i se cere lui este sa o primeasca prin credinta. Cand omul crede in ceea ce a facut Dumnezeu prin Cristos pentru el (actiune a harului divin), el este indreptatit. Mantuirea este aceasta indreptatire. Cu alte cuvinte, mantuirea omului este produsa prin har si este insusita prin credinta.

Sa urmarim cum continua gandirea lui Luther. Pentru ca mantuirea omului de pacate a facut-o Dumnezeu prin Cristos, adica este produsa prin har, mantuirea omului este astfel completa, adica nu mai trebuie sa i se mai adauge nimic, nu mai este necesara o liturghie prin care sa se produca trupul si sangele lui Cristos pe masa. Pentru aceasta a accentuat Luther ca mantuirea este numai prin har, sau in limba latina in care scria el – sola gratia.

De asemenea, mantuirea nu se capata platind bani bisericii ca sa ne acorde iertarea, ci fiecare individ o poate obtine direct de la Dumnezeu printr-un act de credinta. Astfel, Luther a tinut sa sublinieze ca mantuirea este numai prin credinta, in latina sola fide.

Asa a ajuns Luther la formula ca mantuirea este sola gratia et sola fide, adica numai prin har si numai prin credinta. Trebuie sa subliniem ca aceasta a fost esenta Reformei religioase si ca indreptatirea omului prin credinta in jertfa Domnului Isus Cristos este cucerirea cea mai de pret a Reformei.

Dar Martin Luther si-a avut limitele lui. Sa ne amintim ca el a fost format ca teolog intr-o manastire augustiniana. Adica in gandirea lui se inradacinase ideea ca fiinta umana este catastrofal cazuta, ca este totalmente corupta (depravata) si ca in special vointa omului este iremediabil viciata. Din cauza acestui fapt (pentru Luther acesta era un fapt fundamental!), Luther nu se mai putea astepta la o transformare a fiintei umane. Ca atare, Luther a redus mantuirea la un act juridic, prin care Dumnezeu ne indreptateste, adica ne considera drepti, dar fara sa ne si faca drepti.

Pentru a justifica pozitia aceasta, Luther a scris cartea Despre sclavia vointei (1525), in care sustine teza augustiniana a depravarii totale, o stare a omului careia nu i se mai poate face remediere. Si astfel, Luther a ajuns sa formuleze teologia lui ca omul ramane pentru totdeauna pacatos, dar ca prin credinta el este justificat, adica este considerat drept. Formula lui Luther in limba latina a fost: semper pecator et justus, adica „intotdeaua pacatos dar indreptatit.”

Jean Calvin (1509-1564), celalalt mare reformator, si-a insusit si el conceptia lui Augustin despre totala depravare a omului si despre predestinarea sau alegerea de catre Dumnezeu a unui anumit numar de oameni pentru mantuire. Calvin a fost si mai vehement in a vorbi despre om ca despre o fiinta total corupta, total depravata.

Prin urmare, ca urmasi fideli ai lui Augustin, atat Martin Luther cat si Jean Calvin au dat nastere unei miscari protestante cu o conceptie foarte pesimista despre om si despre capacitatea lui de transformare si de traire in sfintenie. Trebuie totusi sa semnalam ca in cadrul luteranismului din Germania, pe la 1700 a aparut miscarea pietista, cu un puternic accent pe trairea unei vieti curate. De asemenea, in cadrul calvinismului a aparut in Anglia, intre 1600-1700, miscarea puritanilor, care – asa cum arata si numele care li s-a dat – erau preocupati puternic de puritatea vietii. Tot in cadrul calvinismului, pe la 1850, in Africa de Sud s-a afirmat Andrew Murray cu invatatura lui despre viata in Cristos care se manifesta prin sfintenia trairii. Dar trebuie sa subliniem ca acestea au fost exceptii in cadrul respectivelor culte si ca ele au aparut in ciuda teologiei lor si ca un protest la pesimismul generat de acea teologie.

Sa ne uitam acum la o alta ramura a protestantismului. Trebuie sa subliniem puternic ca luteranismul si calvinismul sunt doar doua dintre mai multele forme pe care le-a luat Reforma. Inainte de toate, este bine sa ne amintim ca la mai bine de un secol inainte de Luther s-a ridicat Jan Hus, care a tradus Biblia in limba ceha, si pentru lucrarea lui de reformator a fost ars pe rug de catre catolici la Praga, in 1415. Miscarea „husita” a continuat si dupa moartea lui Hus, adeptii lui fiind cunoscuti mai ales cu numele de „fratii moravieni.”

O alta miscare de Reforma a fost cea a anabaptistilor, inceputa la Zürich in 1525, unde un prim grup de reformatori au fost rebotezati (de aici si numele de ana-baptisti, adica re-botezatori). Unul dintre cei mai mari teologi ai miscarii anabaptiste a fost Balthazar Hubmaier, care a fost ars pe rug de catolici la Viena in 1528. Cu un an inainte de a muri, Hubmaier a scris o carte despre libertatea vointei, in care s-a ridicat impotriva invataturii lui Luther pe aceasta tema si a aratat cat de daunatoare era aceasta pentru viata credin­ciosilor.

Miscarea anabaptista in intregimea ei a pledat pentru dreptul fiecarui om de a alege singur ce credinta sa aiba si, ca o consecinta logica, a propovaduit capacitatea omului de a alege.

Trebuie sa amintim in acest loc protestul lui Jacobus Arminus (1560-1609) din Olanda impotriva calvinismului rigid. Acesta a adus urma­toarele „corectari” la calvinismul strict care se instaurase in Olanda:

Alegerea omului de catre Dumnezeu este conditionata de credinta acestuia in jertfa si in domnia lui Isus Cristos.

Ispasirea lui Cristos este facuta pentru toti oamenii (nu numai pentru cei alesi).

Omul se poate opune harului lui Dumnezeu care i se ofera.

Mantuirea poate fi pierduta.

Mantuirea finala este conditionata de continuarea in credinta pana la moarte.

De la fratii moravieni, un pastor anglican pe nume John Wesley (1703-1791) a preluat ideea ca Isus Cristos a facut tot ce era necesar pentru iertarea noastra de pacate, dar ca noi trebuie sa facem o alegere personala a lui Cristos, care este insotita de o convertire, de o totala reorientare a vietii. John Wesley insusi a trait o asemenea convertire in cadrul unei adunari a fratilor moravieni din Londra in 1738. De atunci, el s-a angajat intr-o uriasa campanie de evan­ghelizare in lungul si-n latul Marii Britanii timp de peste cincizeci de ani. El s-a dovedit a fi o forta spirituala gigantica, fiind folosit de Dumnezeu pentru convertirea unui numar enorm de oameni. Wesley a fost preocupat nu numai de convertirea oamenilor ci si de cresterea lor in sfintenie. El a fost primul teolog protestant care a dezvoltat o teologie clara a posibilitatii sfintirii practice a credin­ciosilor, atat prin predici si articole, cat mai ales in cartea lui intitulata A Plain Account of Christian Perfection (O explicare simpla a perfectiunii crestine).

Wesley a fost un teolog arminian, aderand la toate punctele arminianismului expuse mai sus. El a considerat ca numai in cadrul acestui sistem de gandire se poate vorbi de o angajare libera a credinciosului in procesul de sfintire a vietii. Caci, conform conceptiei lui Wesley, sfintirea vietii unui credincios este un proces, si in cadrul acestui proces exista cel putin doua momente decisive. Primul moment este cel al convertirii, cand sangele Domnului Isus il curateste, il spala, il sfinteste. Dar la acel moment credinciosul nu cunoaste o multime de lucruri despre Dumnezeu, despre sine insusi si despre viata cu Dumnezeu. Trebuie sa treaca un timp in care el sa creasca in cunoastere si in experienta in aceste domenii. Apoi vine un moment in care Duhul Sfant ii descopera credinciosului noi domenii din viata sa in care are nevoie de schimbare, de sfintire. Aceste descoperiri il duc pe credincios la o criza, cand trebuie sa decida daca accepta sa faca o predare noua, o predare totala lui Dumnezeu. Daca face aceasta predare, in momentul acela Dumnezeu il sfinteste pe deplin si il umple pe deplin cu Duhul Sfant. Wesley citeaza rugaciunea lui Pavel pentru tesaloniceni: „Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El Insusi pe deplin; si duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru sa fie pazite intregi, fara pata, la venirea Domnului nostru Isus Cristos” (1 Tesaloniceni 5:23. Italicele ne apartin, I. T.). Pe baza textului citat mai sus, Wesley a numit procesul acesta „sfintenie deplina” (in engleza, entire sanctification). Aceasta nu inseamna ca credinciosul nu va mai gresi niciodata, dar inseamna ca de acum inima lui este totalmente a Domnului, ca el este „desavarsit in dragoste” (1 Ioan 4:18) si ca viata lui incepe sa manifeste o remarcabila asemanare cu cea a Domnului Isus.

Wesley ii organiza pe noii convertiti in grupe de studiu, de rugaciune si de partasie pentru crestere impreuna in sfintenie. Pentru ca el era extrem de metodic in lucrarea aceasta de crestere spirituala a credinciosilor, miscarea lui a capatat numele de „metodism.” El a facut tot ce a putut si a ramas in cadrul bisericii anglicane, dar dupa moartea lui miscarea a fost exclusa din cultul anglican si a devenit cult aparte, cultul metodist.

Miscarea inceputa de Wesley in Marea Britanie s-a extins si in America, unde s-a format cultul metodist si cultul wesleyan, dar miscarea de sfintire a cuprins si alte culte evanghelice si a dat nastere la ceea ce s-a numit the holiness movement, adica „miscarea de sfintenie”. Doua au fost formele principale pe care le-a luat aceasta miscare. In primul rand, in biserici se faceau adunari speciale de rugaciune si de staruinta pentru „sfintenie deplina.” In al doilea rand, vara se tineau adunari mari in corturi pentru studiu biblic, pentru predici care chemau la predare totala care sa duca la umplerea cu Duhul Sfant si la sfintirea vietii. Miscarea aceasta a contribuit enorm, atat in Anglia cat si in America, la mari treziri spirituale si la o remarcabila asanare morala a societatii. Moralitatea proverbiala care exista in aceste tari la inceputul secolului al xx-lea a fost in cea mai mare parte produsul acestei miscari pentru sfintirea vietii. Catre sfarsitul secolului al XIX-lea in America au aparut cateva culte noi dedicate specific doctrinei de sfintenie deplina. Trebuie sa mentionam de asemenea ca in cadrul acestor miscari pentru sfintenie deplina a aparut si miscarea penticostala.

In concluzie, trebuie sa spunem ca pana in zilele noastre crestinismul protestant este impartit in aceste doua ramuri majore: (1) ramura augustiniana, care ii cuprinde pe luterani si pe calvinisti (care se numesc oficial „reformati”) si o serie de culte baptiste („Particular Baptists”, „Southern Baptists”, „Reformed Baptists” etc.) si (2) ramura arminiana, care cuprinde toate formele de anabaptisti (menoniti, huteriti, amish etc.), metodistii, o serie de culte baptiste si o multime de alte culte evanghelice. Trebuie sa stim ca aproape toate miscarile evanghelice care au patruns in mediul ortodox din Europa de Rasarit sunt arminiene. Abia in ultima vreme incepe sa se raspandeasca un curent calvinist in sanul acestor culte.

John N. Oswalt, autorul cartii de fata este un teolog wesleyan de seama. El a fost profesor de Vechiul Testament mai bine de 25 de ani la celebrul seminar wesleyan Asbury Theological Seminary, din Wilmington, Kentucky, iar acum este profesor la Wesley Biblical Seminary din Jackson, Mississippi. In anul 1993 am avut bucuria sa-l avem intre noi la Baile Felix de langa Oradea, unde a impartasit cu un mare numar de pastori invatatura despre sfintenia vietii.

John N. Oswalt crede cu toata convingerea in posibilitatea „sfintirii depline”, asa cum o defineste atat apostolul Pavel cat si intreaga Scriptura. Sa ne amintim ca marea cotitura in crestinism a fost produsa atunci cand Pelagius a chemat crestinatatea la sfintenia vietii si cand Augustin a dezvoltat sistemul lui teologic cu scopul expres de a demonstra ca sfintenia vietii nu mai este posibila.

Citind cartea lui Oswalt, Chemati sa fie sfinti, vom vedea ca intreaga Biblie ne spune ca Dumnezeu ne cere sa fim sfinti, asteapta sa fim sfinti si ne ofera tot ce ne este necesar ca sa fim sfinti.

Lupta se da, asadar, intre cei ce zic ca astazi nimeni nu mai poate fi sfant si au dezvoltat in consecinta ceea ce Oswalt numeste „o religie a pacatuirii” (dar cu constiinta impacata ca nu poate fi altfel) – pe care o au multi evanghelici de astazi – si intre cei care iau serios ceea ce scrie in Biblie pe aceasta tema si Il cred pe Dumnezeu ca sfintenia este necesara pentru a avea o relatie personala cu El si ca El ne-a daruit tot ce ne trebuie pentru a putea sa traim in sfintenie.

Viitorul se decide aici: Vom face noi sa se instaleze si sa triumfe o religie a sfinteniei vietii sau vom continua sa pro­movam o religie a pacatuirii? In lupta aceasta se decide viitorul religiei crestine. Si de ea depinde viitorul tau, depinde caracterul tau, depinde felul tau de viata si eternitatea ta.

Iosif Ton

27 thoughts on “Acuzat fiindca doresc sfintenie – Iosif Ton

  1. ‘Un calvinist nu crede in vointa libera a omului’ – de la Iosif Ton ma asteptam la mai multa onestitate intelectuala si rigoare teologica in evaluarea doctrinelor reformate.

  2. poi si cu ce o gresit? asa este. are dreptate. am avut de a face cu calvinisti si cu hipercalvinisti desi in realitate e doar o mica diferenta. mai mai. teologia, pe unii din noi mai rau ne indeparteaza de Dumnezeu.si piciul ala care se crede mare teolog crede ca dc o auzit la cursuri sau o gasit vreo carte pe la biblioteca despre Pelagius imediat poate sa puna pe cine vrea el „pelagios”. cel mai rau e ca mocofanii astia maine or sa vina pastori la noi la biserici si din putinele oi cate mai suntem dc mai suntem or sa mai ramana doar caprele si cu ei, viitorii pastori vestiti si teologhisiti – tapii.
    ai mila Doamne de noi, si apara ne de astfel de slujitori meticulosi si atoatesfintosi. auzi la el: Ton eretic pentru ca asa vor gargaunii lui teologici!!!! azi maine trec la musulmani. macar acolo stiu exact de unde vine atacul. in biserica e mult mai greu de depistat

  3. un ne(in)semnat / 3 aprilie 2010 at 7:58

    In care biserica?Poate in cea a calvinistilor sa a pelagiosilor sau a ,,mocofanilor”sau a…,dar nu in cea alui Isus Domnul.DOMNUL Isus sa ne faca parte din plin de harul Sau.
    Sint de acord cu dumneavoastra in ceea ce scrieti despre teologie cu o mica diferenta. Nu doar pe unii ,ci pe toti.Multa pace!Despre faptul ca numiti pe cineva ,,pici care se crede”…,cu tot respectul va rog sa imi permiteti sa va scriu ca nu cadreaza cu pozitia dumneavoatra de persoana matura si experimentata.Har si pace in Numele Domnului ISUS!!

  4. sa invatam sa citim mai intai de toate

    PELAGIANÍSM s.n. Doctrin? eretic? cre?tin? care nega urm?rile p?catului originar, sus?inând c? oamenii pot s?vâr?i binele ?i f?r? gra?ia divin?. [Pron. -gi-a-. / < fr. pélagianisme]. ARMINIANÍSM s. n. doctrin? protestant? fundat? de episcopul olandez Arminius, care comb?tea rigorismul calvinist. (dup? fr. arminisme) CALVINÍSM s.n. Cult religios protestant, întemeiat în sec. XVI de Calvin, care elimina? complet ceremoniile ?i reduce sfintele taine la botez ?i cuminec?tur?, sub steagul c?ruia burghezia dintr-o serie de ??ri vest-europene a luptat în sec. XVI ?i XVII împotriva aristocra?iei feudale ?i catolicismului. [Cf. fr. calvinisme]. Din pacate oameni de felul acesta sunt, si sunt prea multi, si mai grav e cand noi care ar trebui sa ne dam seama ca suntem dusi in eroare de un tanar care abia a invatat (doar) sa cunoasca alfabetul se ridica in picioare ca sa murdareasca cu noroi pe cei care au devenit PROFESORI, nu din meritul lor ci din mila lui DUMNEZEU, care le-a descoperit adevarurile Biblice, nu luam nici o masura. Personal nu cunosc pe fratele IOSIF TON dar mi-este indeajuns sa-l ascult si ma simt de parca l-as cunoaste de o viata. Doar o persoana fara caracter si fara minte (in termeni Biblici NEBUN ) poate sa acuze fara sa stie ce acuza sau acuza lui ce sens are. Daca acest tanar s-ar uita putin in dictionar, din cand in cand … . Cat despre el sa aiba mila bunul DUMNEZEU! Iar frate TON capul sus si ochii atintiti la cununa care va asteapta.

  5. Sa nu mai fim avocatii pacatului, sa traim intradevar o viata sfanta, priviti la vest si observati din momentul in care nu au mai pus accentul pe sfintire au decazut, prviti la romania ca desi noi suntem credinciosi in viata celor mai multi credinciosi nu exista sfintenie, in afacerile noastre exista mult negru si gri, si poate chiar in viata eclesiastica exista mult gri. Am toata stima pt fr. Iosif Ton. Sa ne concentram la trezirea Romaniei, la mostenirea pe care o vom lasa generatiilor care vor veni dupa noi. Nu uitati slova omoara dar Duhul da viata. Fie ca calvinist, hypercalvinist sau arminian, nu doctrina ne mantuie ci Domnul Isus prin harul Sau. Isus sa fie slavit ! Romania are nevoie de trezire, cat despre lucratorii tineri care ies pe banda rulanda din scolile teologice(si nu-i rau), o scoala teologica nu-i totul, trebuie o viata sfanta dar daca voi sunteti avocatii pacatul sunteti mai degraba apartori a taberei opuse, nu ai lui Isus care ne da o viata noua, natura noua si Duhul Sfant. Domul Isus sa va lumineze.

  6. Pentru „un neinsemnat”:

    Dumneata ai dificultati in a urmari subiectul.
    Atunci cand un mucea in cunostinta se obrazniceste la un stalp al bisericii , acesta trebuie pus la punct.
    Cunosc aceasta atitudine a tinereilor in ziua de azi care se trezesc sa invete pe parintii lor.
    Cat despre dumneata, trebuie sa vezi lucrurile mai clar, sau dumneata esti „piciul”?

  7. […] domniei sale catre tinerel poate fi citita AICI si denota o parinteasca dojana la adresa suparatului calvinist , care impreuna cu acolitii sai  a […]

  8. Cu toata stima pot sa spun caci Calvinismul prezentat astfel de Dr. Ton nu se poate apara. Numai ca acesta nu este Calvinism. Calvinismul crede in legea cauzalitatii, pe cand Arminianismul o neaga. Liberul arbitru este posibil tocmai pentru ca exista predestinatie sau altfel spus numai daca exista predestinatie poate exista libertatea de a alege. Predestinatia si liberul arbitru nu se exclud ci sunt intru totul compatibile.

  9. […] O partid? aleas? ?i în plin? desf??urare o pute?i g?si AICI. Piesele le ve?i identifica cu u?urin??. AICI este replica la replic?, în care se plic? ?i […]

  10. Sunt greu de digerat Psalmii si Cantarile de lauda cu care se discuta aici;baietel,tinerel,pici,mocofani.
    Apropo de baietel,este un diminutiv de la „baietii” cu ochii de o anumita culoare,care probabil au facut sa cada cateva cristale de pe cununa spre care indemna cineva sa se uite fr.Ton?

  11. Propun ca intreaga controversa sa fie studiata cu atentie si numai dupa un studiu riguros sa se faca comentarii… http://trezirespirituala.wordpress.com/2010/04/13/de-la-teorie-pelagianism-la-practica-minciuna/#comments

  12. […] pentru dezvolt?rile ulterioare, posibile ?i necesare- apoi din materialele ap?rute pe “Cre?tinul azi“- un alt blog de ?inut?, dup? p?rerea mea-, am dormit o noapte ?i diminea?a m-am trezit […]

  13. Atata teorie….carti despre..carti de teologie..carti despre crestini,,carti despre calvinisti,arminieni,,etc..vandute cu bani..negustorie….
    Viata se duce in lupta zilnica cu firea pamanteasca,pentru a deveni sfinti…
    Prea mult se scrie..mai nimic nu se traieste…
    Eu un lucru stiu,,,Dumnezeu va zice:plecati de la Mine,nu va cunosc,”am fost bolnav nu ati venit pe la Mine,am fost sarac,gol…. care desi au scris zeci,sute de carti,,,,

    La urma fara dragoste nimic nu e!

    Numai dragostea va ramane,vor arde toate cartile….

    Care pacat e mai mare:erezia sau tradarea de frati?

    nu odata…si m-am sculat,ci ani de zile,,,acum facem teorie…

    Dispretuim pe Florin pentru ca e tanar,pe Ton cand isi
    trada fratii nu vi-l mai amintiti?
    prea multe vorbe!

  14. Imi place mult cat de adanc gandeste acest Timotei,,,(Florin M)
    este tanar?dar…
    ce-i spune apostolul Pavel lui Timotei:”NIMENI sa nu-ti dispretuiasca tineretea!!
    Cititi va rog si textul acesta si nu dispretuti tinerii…nu este corect si nici crestineste…
    Iosif Ton a mai scris si”alte asemenea” dar chiar mai grave,despre Domnul nostru..apoi IAR s-a pocait…si tot asa..acum ii vorbeste lui Florin de SUs..asa face un pastor cu vechime?
    Nu! categoric NU!

  15. Feritzi oameni buni caci s-a mutat „caciul” de la amvoane pe net…!

  16. Hai sa ne gandim putin la Billy Graham. Ce a fost si ce a ajuns. Asta inseamna ca e unul din stalpii bisericii? Ca acum cand e eretic datorita faptului ca neaga ca singura cale e Hristos, si e un ecumenist convins, trebuie sa il credem si sa ascultam de invatatura lui?????

    Domnul sa ne dea intelepciune ca traim vremurile de pe urma si diavolul vine imbracat in inger de lumina, el si slujitorii lui…

  17. mic si neinsemnat / 4 iunie 2010 at 13:35

    „Cine mai este si acest tinerel de isi permite…”
    Tipic omului fatarnic, celui care se uita la fata omului, dupa infatisare, persoane care s-ar fi comportat si cu Isus pe vremea Lui la fel pt ca nu era decat un tinerel necunoscut.
    Ma gandesc ca daca fr Ton nu poate accepta o, sa-i zicem critica asa de mica cum ar putea accepta scuiparile si hulirile de care aveau parte ce-i care n-aveau un nume ca al lui.
    Fr Ton a fost ateu vreo 10 ani daca nu ma-nsel prin anii 50-60.
    E ciudat ca toti cei care sant adusi la viata ii multumesc Domnului ca s-a indurat de ei-noi si povestesc modul si intamplarile prin care Domnul i-a trecut, dupa care trambiteaza ca oricine poate DACA VREA, ca alegerea e libera.
    Ba nu-i libera deloc. Viata traita dinainte de a fi adusi la viata confirma Scriptura care spune ca eram morti in greseli si pacate. Personal nu pot spune defel ca eu as fi facut ceva ca venind de la mine. Orice dar bun si desavarsit vine de la Tatal luminilor. Si ap Pavel spune ca el a lucrat mai mult decat toti, dar nu el ci Harul care este in el. Vai multe versete arata alegerea lui, dar firea nu si nu!
    Pai daca eu am MURIT, cum sa mai sustin ca fac ceva ? Tot ce am facut inainte tine de firea cea veche. Ceea ce fac acum fac pentru ca a fost turnat in mine o putere noua, necunoscuta de mine mai-nainte. Firea pretinde lauda. Unde-i lauda ? S-a dus. Totul prin har, totul prin Credinta care la fel e un dar. Noi rataceam si fiecare-si vedea de drumul lui. Cand traiam in pofte numai de D-zeu nu ne interesa. Ma opresc ca altfel…nu mai gat (termin)

  18. mic si neinsemnat / 4 iunie 2010 at 13:38

    Erata:
    S-a strecurat mai spre sfarsit un „el” micut cand de fapt trebuia sa fie „EL”

  19. Soli Deo Gloria / 10 iunie 2010 at 16:06

    Raspunsul plin de aroganta si dispret al domnului Ton este tipic pentru un teolog umanist. Partea cea mai trista este ca acest om a indus in eroare multi credinciosi sinceri prin teologia lui centrata pe om, care are capacitatea sa distinga binele de rau. Intr-adevar, Biblia afirma ca omul are aceasta capacitate, dar numai in urma regenerarii spirituale care este o lucrare supranaturala a Duhului Sfant, nu o ridicare de mana in urma unei predici lacrimogene bazata pe puterea de persuasiune a unui predicator „dibaci”.

    „Orice inima trufasa este o scarba inaintea Domnului; hotarat, ea nu va ramane nepedepsita” (Proverbe 16:5)

    Domnule Ton, Dumnezeu te cheama sa te pocaiesti, sa renunti la mandrie si sa-I dai slava numai Lui, pentru ca „nimic bun nu locuieste in tine”.

    toate fapturile ceresti ii dau slava si spun in Apocalipsa 7:10 „Mantuirea este a Dumnezeului nostru, care sade pe scaunul de domnie, si a Mielului!” iar tu indraznesti sa spui ca ai avut o contributie in mantuirea ta prin faptul ca ai luat „decizia inteleapta”? Prin asta nu faci decat sa intinzi mana asupra chivotului la fel ca Uza.

    Dumnezeu urmareste propria Lui glorie iar cand cineva atenteaza la ea, „un foc mistuitor ii iasa din gura”.

    „Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.” Credinta, deci, este un dar. In concluzie, nu puteai sa crezi decat daca „erai randuit sa crezi” pentru ca, asa cum am spus anterior, „nimic bun nu locuieste in tine”.

    Din pacate, sintagme ca „Sola gratia”, „Soli Deo Gloria” si chiar „Sola Scriptura” nu sunt acceptate in totalitate de arminieni. Concluzia. trista dar adevarata, este ca ei nu fac si nu au facut vreodata parte din reforma.

    Fie ca Dumnezeu sa puna pe inima tinerilor dorinta de a reforma Comunitatea Evanghelica din Romania

  20. O sa trec peste trecutul (si prezentul) rusinos al unui om care se declara frate cu numele cand in realitate este un fost informator securist trecut in rezerva din nevoie (a cazut sistemul) si nu din convingere. Pe cei interesati sa ii vada fisa de informator ii invit sa citeasca cartea „Pigmei si Uriasi” de Daniel Mitrofan. Daca dl Ton si-ar fi recunoscut trecutul rusinos (sa fim seriosi, cine studia la Oxford pe vremea comunismului…) si s-ar fi asezat in banca din spate a bisericii in pocainta poate ar fi avut dreptul sa vorbeasca despre o viata „in sfintenie”. Dar mai bine sa lasam la o parte pe dl Ton si sa citim prin ochii Scripturii afirmatiile dumnealui.
    Exista un linc unde se poate citi articolul care l-a deranjat pe dl Ton:
    http://trezirespirituala.files.wordpress.com/2010/03/iosif-ton-si-pelagianismul.pdf
    Imi doresc fierbinte ca cei care il lauda pe dl Ton, sa citeasca articolul de mai sus IN TOTALITATE si sa explice de ce prefera parerile personale ale Dl Ton, versetelor biblice pe care „baietzelul” le citeaza intr-un mod asa de clar. Va indemn cu toata dragostea, sa nu va informati din ceea ce scrie x si y, ci sa studiati ceea ce Scriptura, Biserica si Istoria Bisericii au sustinut in mod real de-a lungul secolelor.
    Pentru oricine este familiar cu erezia lui Pelagius, citatul dl Ton despre „alunecarea” sau „impiedicarea” lui Adam si a Evei, se califica in mod clar ca o flagranta erezie (pelegianism). Asa cum se subliniaza in lincul mai sus amintit, argumentul dl Ton se sprijina pe opinia dumnealui, traditie (incompleta) si nu pe Biblie. Aceasta din urma afirma clar ca prin Adam a intrat moartea (Romani 5:12,18) ca noi eram morti in pacatele noastre (Col 2:13), ca eram copiii Diavolului (nu niste copii ai Lui Dumnezeu care „alunecasera”), „straini de viata Lui Dumnezeu” (Efes 4:18). Dumnezeu este cel ce initiaza si da putere omului sa primeasca mantuirea (Ioan 6:63,65, 1Cor 2:14-15, 1 Cor 12:3).
    Inacuratetea teologica a dl Ton este cutremuratoare. Dumnealui afirma:
    „Tanarul de la Oradea face o afirmatie uluitoare: ”Teza fundamentala, legata de posibilitatea atingerii perfectiunii in aceasta viata a fost condamnata ca erezie de catre biserica lui Cristos”.

    Trebuie sa-l informez si sa va informez pe toti ca aceasta afirmatie este total neadevarata. Daca ar fi asa, primul eretic ar fi Domnul Isus Cristos, care ne-a poruncit sa fim desavarsiti cum Tatal nostru cel ceresc este desavarsit. ”

    Noi suntem chemati sa fim sfinti si aceasta este o porunca pe care prin puterea si ajutorului Duhului suntem chemati sa o implinim, dar afirmatia ca inca de pe acest pamant noi putem sa fim sfinti este intradevar o erezie. Indemnurile si poruncile cu privire la sfintenie nu arata ABILITATEA omului ci RESPONSABILITATEA lui in fata Lui Dumnezeu. Asta s-a stabilit de vreo 500 de ani in urma .Rolul unui imperativ (o porunca de exemplu) are menirea de a arata care este calea corecta si nu de a sublinia abilitatea celui ce o aude. Abilitatea se arata prin verbe la modul indicativ. Daca ar fi sa urmarim logica dl Ton, insemna ca in Vechiul Testament, omul ar fi fost capabil sa implineasca porunca de a alege viata si nu moartea fara harul Lui Hristos, facand astfel venirea Mantuitorului ne necesara!
    Omul nu poate atinge o sfintenie perfecta pe acest pamant ci este chemat sa traiasca in sfintenia ceruta de Dumnezeu (1 Ioan 1:8-10).
    Nu vreau sa comentez despre intelegerea Dl Ton cu privire la istoria protestantismului, liberul arbitru, Calvin, Luter etc, pt ca ar dura prea mult.
    O sa spun doar ca are lipsuri uriase si contrazice flagrant Scriptura. Deschideti va rog Sfanta Scriptura si cititi pasajele de mai jos fara prejudecati.
    Omul nu se naste liber de a alege (Gen 6:5, Rom 3:10-18, Ioan 8:34,36, Rom 6:6,20) ci este mort, rob al pacatului si dusman al neprihanirii. Omul nu poate sa-L aleaga pe El pt ca este mort si Dumnezeu este ce-L ce il aduce la viata si ii da puterea si vointa de a raspunde (Ieremia 32:39,40 si , Efes 2:5, Col 2:13, Dumnezeu da si inima de carne -nasterea din nou – si frica de El, iar noi trebuie sa ne ducem mantuirea la capat (adica sa traimi in frica si sfintenie) pt ca Dumnezeu este Cel ce da si „vointa si infaptuirea” Filip 2:13).
    Va invit sa va rugati ca Domnul sa va lumineze si va ajute sa lasati parerile personale si afectiunile pe care le aveti pentru oameni si va ganditi la parerea Scripturii, la afectiunea pe care trebuie sa o avem pentru un Dumnezeu care a mantuit nu niste copiii care „au alunecat”, ci niste niste vrajmasi ai Sai, morti si fara nici un merit, si care ne-a lasat in maini o Carte care trebuie sa troneze deasupra unor opinii umane.
    Cat priveste afirmatia dl Ton cu privire la apartenenta cultului baptist roman la opinia arminianista (cunoscuta mai peste tot ca fiind semi-pelagiana), as dori sa va amintesc ca baptismul nu s-a nascut la noi in tara si a fost la origine si este (mai peste tot in lume), fidel doctrinelor reformate (Luter, Calvin) in clara opozitie cu ideile arminiene. Cei interesati sa citeasca declaratia de credinta de la Londra din 1689 (actul de nastere al baptismului) o pot face aici:

    http://www.scribd.com/doc/33812914/Marturisirea-de-credinta-baptista-1689

    http://www.voxdeibaptist.org/1689_londra.htm

    Apropos, dl Ton (care se declara un adevarat baptist) ar face bine sa citeasca (mai jos in engleza si apoi tradus in romana) ce zice un adevarat baptist pe numele de CH Spurgeon (cunoscut ca „Printul Predicatorilor”):

    „”The old truth that Calvin preached, that Augustine preached, that Paul preached, is the truth that I must preach to-day, or else be false to my conscience and my God. I cannot shape the truth; I know of no such thing as paring off the rough edges of a doctrine. John Knox’s gospel is my gospel. That which thundered through Scotland must thunder through England again.”—C. H. Spurgeon”

    Tradus:
    „Adevarul stravechi pe care Calvin l-a predicat, pe care Augustin l-a predicat, pe care Pavel l-a predicat, este adevarul pe care trebuie sa il predic azi, altfel as fi fals in constiinta mea si fata de Dumnezeu. Nu pot modifica adevarul; nu cred in a ciopli marginile mai dure (greu de inteles) ale unei doctrine. Evanghelia Lui John Knox este evanghelia mea. Ceea ce a tunat in Scotia trebuie sa fie proclamat si Anglia din nou” – CH Spurgeon

    Si mai ales (cititi mai jos si in romana):

    „I have my own private opinion that there is no such thing as preaching Christ and Him crucified, unless we preach what nowadays is called Calvinism. It is a nickname to call it Calvinism; Calvinism is the gospel, and nothing else. I do not believe we can preach the gospel, if we do not preach justification by faith, without works; nor unless we preach the sovereignty of God in His dispensation of grace; nor unless we exalt the electing, unchangeable, eternal, immutable, conquering love of Jehovah; nor do I think we can preach the gospel, unless we base it upon the special and particular redemption of His elect and chosen people which Christ wrought out upon the cross; nor can I comprehend a gospel which lets saints fall away after they are called, and suffers the children of God to be burned in the fires of damnation after having once believed in Jesus. Such a gospel I abhor.” – CH Spurgeon

    Tradus:

    „Este parerea mea personala ca nu exista o predicare a Lui Hristos crucificat, decat daca predicam ceea ce in zilele noastre se numeste Calvinism. Cuvantul “Calvinism” este doar o denumire (porecla). Clavinismul este Evanghelia si nimic mai mult. Nu cred ca putem predica Evangheliza, fara a predica justificarea prin credinta, fara fapte; sau suveranitatea Lui Dumnezeu in revarsarea harului Sau; sau daca nu inaltam dragostea cuceritoare, neschimbata, eterna si imuabila (permanenta) a Lui Iehova care ne-a ales; nu cred ca putem predica Evanghelia fara a o baza pe rascumpararea particulara si speciala a alesilor Sai pe care Hristos a dobandit-o pe cruce; nu pot sa inteleg o Evanghelie care lasa pe sfinti sa cada dupa ce i-a chemat si permite ca sa fie arsi in focul vesnic dupa ce au crezut in Isus. O astfel de Evanghelie eu urasc.” CH Spurgeon.

    Daca e sa ma uit la Biblie, oameni, istorie si lucrare eu aleg Biblia si pe fr Spurgeon.

    Dumneavoastra ce alegeti?

  21. viorel chis / 22 august 2010 at 23:39

    Multi azi doresc sa se expuna in sfintenie si detin pretentii dar prin accesare ce puteti sa descoperiti?;
    Un caz special care expune fapte de necrezut;Accesati ,cititi si meditati ;
    http://filipsinvestigation.blogspot.com/2010/08/stefan-tohatan-trece-de-la-rugaciuni-de.html#comments
    Ciudat ,dar adevarat;
    http://filipsinvestigation.blogspot.com/2010/08/tohatan-si-casatoriile-pentru-green.html
    Aceste pagini dovedesc dubla personalitate prin care se fac expuneri cu scopuri egoiste si cei sinceri cad in plasa lor .Merita astfel de persoane sa ajunga l anvon si sa predice?

  22. Ce mare binecuvantare si har iar in acelasi timp oportunitate ca ADEVARUL sa fie expus. Ma bucur sa citesc raspusuri la acest articol scris de Iosif Ton si sa vad nivelul de claritate cu care este dezbatut.
    Doar cateva adevaruri despre „holiness movement” sau miscarea sfinteniei. Adevaruri nu doar spuse pe jumatate pentru ca atunci stim ce pot deveni.
    In primul rand eu am frecventat timp de un an de zile in America la o scoala, de fapt colegiu care apartine acestei miscari „holiness movement”. Am fost expus la aceasta invatatura „first hand” si am avut multe discutii personale, in clase si in acelasi timp mi-am facut si prieteni. Bineinteles am locuit in campusul colegiului unde am avut oportunitatea sa interactionez zilnic timp de un an de zile cu studenti care studiau la colegiu, cadre didactice, si altii care lucrau pentru aceasta scoala.
    Cateva observatii generale despre scoala inainte de a expune adevarul despre teologia lor.
    Scoala avea doar cam 100 de studenti la colegiu si alti cam 50 la liceu in anul cand eu am frecventat. Majoritatea studentilor din colegiu cu exceptia mea si al altor cativa prieteni tot din Oradea erau din familii care faceau deja parte din aceasta miscare „holiness”. Parintii din aceasta miscare isi trimeteau copii la aceasta scoala doar ca sa perpetueze invatatura acestei miscari si este foarte normal acest lucru, altfel dispare.
    Este adevarat ca „holiness movement” are influente de la John Wesley si de fapt este considerata o miscare weslyana in esenta, insa initial a fost miscare rupta din „Missionary Church”. Acum, Missionary Church este arminian in teologie si inca mai exista in ziua de azi, si ei au colegiul lor in Indiana. Din Missionary Church s-a rupt in 2 mari miscari una mai conservativa „holiness movement” iar alta mai putin liberala „Nazaren Church” sau biserica nazarineana care si in ziua de azi este in America.
    Fara a intra in prea mult detaliu, voi merge direct in miezul problemei.
    In miscarea „holiness movement” este o dorinta de a deveni sfinti complet aici pe pamant inainte de a muri. Termenul folosit de ei este „entire sanctification” care de altfel este considerat o a doua lucrare a harului sau numita „second work of grace” prima lucrare a harului fiind mantuirea. Versetul bineinteles scos din context pe care ei bazeaza aceasta a doua lucrare a harului este in 2 Tesaloniceni 5:23.
    Acum, EREZIA mare este in faptul ca aceasta miscare invata ca nu este destul doar sa fii mantuit ca sa ajungi in cer TREBUIE sa ajungi pe pamant sfant complet sau „entirely sanctified”.
    Aceasta prin urmare invata ei, ca pe pamant dupa ce esti mantuit, Duhul Sfant lucreaza sfintenia si omoara firea pamenteasca de tot. Deci firea, carnea nu mai exista este eradicata in noi ci doar Duhul Sfant traiesta si nu mai pacatuim deloc aici pe pamant. Fara aceasta sfintenie nu vom ajunge in cer.
    Intrebare fundamentala este cum poate cineva sa nu mai pacatuiasca aici pe pamant? Bineinteles raspunsul pe care il gasesti in „holiness movement” este prin a supune firea pamanteasca cu poftele ei prin ai pune legi, reguli si tot fel si fel de restrictii care trebuie aplicate. Aceste reguli sunt imbratisate in toate aspectele vietii de la cum te imbraci, cat de lung trebuie sa fie parul la femei, cum sa fii imbracat vara ca si barbat, cat de lunga sa fie maneca la tricou ca sa nu se vada parul de sub brat, cum vorbesti, la ce filme te uiti, in ce fel de casa locuiesti, cu cine te asociezi, cand poti cumpara si cand nu poti cumpara, cat de tarziu poti sa stai afara din casa, la ce muzica sa asculti, absolut toate regulile si legile pe care le urmezi sunt adresate la exteriorul persoanei si nu adresate interiorului persoanei adica a inimi.
    Bineinteles adeptii acestei miscari continua sa pacatuiasca dar ei nu mai le numesc pacate ci greseli si sunt multe categorii, pana la urma pacatul este redefinit iar definitia biblica a pacatului este distorsionata si chiar pierduta.
    Sunt si alte aspecte care pot fi aratate cu privire la aceasta „miscare sfanta” insa ma opresc aici.

    Isus a avertizat ca multi lupi vor veni imbracati in haine de oaie ca sa duca in eroare si sa distortioneze ADEVARUL.
    Vestea buna este ca de mute ori acesti lupi isi dau hainele de oaie jos si se vede clar ca sunt LUPI.
    Cei care sunt cu adevarat ai Lui nu se vor duce dupa LUPI, in Ioan 10 este clar ca ai Lui cunosc vocea Pastorului Cel Bun.

    Problema mare in Romania este lipsa de invatatura expozitionala a Scripturii si a pastorilor care au devenit business men si experti la ridicat de fonduri din Vest. Chemarea pastorului este sa pastoreasca turma si sa o pazeasca de LUPI care vin sa o amageasca. Dupa caderea comunismului prea putin s-a pus accent pe definirea chemarii de pastor, aceea de a pastori turma. Ca urmare multi pastori, nu toti au devenit experti la finante si ridicari de fonduri.
    Este un model care s-a raspandit ca o malarie in multe biserici din Romania. Acest model impreuna cu o invatatura biblica sistematica la nivel de clasa 2 sau 3, care e bazata tot pe controlul si manipularea emotilor, texte din Scriptura folosite sa justifice idei personale si traditionale care nu sunt examinate ci doar aceptate pentru ca sunt promovate de pastori care au un nume, traditie si vaza.
    Comunismul din pacate si-a lasat o amprenta uriasa in felul cum controlul este administrat in multe biserici.
    Cuvantul lui Dumnezeu prin Duhul Sfant este singura autoritate la care si pastorul trebuie sa se supuna.
    Atata timp cat nu exista o dedicare pentru invatatura si intereptate corecta a Scripturii nu va fi o trezire spirituala autentica. Aceasta este o caracteristica de baza a unei treziri spiritual autentice.
    Am fost intristat de faptul ca Iosif Ton a aderat la aceasta miscare „Strajerii” care din primele impresii pare sa fie un model deja existent bazat pe miracole si vindecari care nu are nimic in comun cu evanghelia adevarata ci cu evanghelia prosperitatii. Aceasta nu este o trezire spirituala ci o ratacire spirituala la care roadele se pot vedea clar si foarte lamurit. Isus ne indeamna: „dupa roade ii veti cunoaste”. Este esential ca discernamantul spiritual sa fie dezvoltat la maxim pentru o intelegere corecta a Scripturii.
    Cea ce ma intristeaza si mai mult este reactia altora la decizia pe care Iosif Ton a luat-o. Decizia lui nu ma surprinde asa de tare pe cat ma surprinde atitudenea altora de a culege roadele sa arate ca de fapt Ton a fost demult un lup imbracat in haine de oaie iar acum s-a lepadat de crezul baptist.
    Ma rog ca Dumnezeu sa foloseasca aceasta oportunitate ca pastorii evanghelici din Romania sa fie transformati de Scripturi si sa nu se abata de la ele ci sa se devoteze lor. Este unica sansa de traire autentica cu Isus.

  23. Pacatul nu este mai prezent in Vest decat in Est. Uitati-va la posturile de TV americane si la cele romanesti. In Vest totul este cenzurat. Desigur, exista multa destrabalare peste tot dar sa nu-mi spuneti mie ca cei din Est sunt mai sfinti, cum spunea cineva intr-un comentariu aici. Diferenta este una singura: in Vest a fost libertate. In Est a fost comunism. Prin urmare, natura omului este aceeasi. In Est pacatul e chiar mai public decat in Occident.

  24. EU – si Soli Deo Gloria…forte bine spus! Ar fi bine daca ar citi toti ce au scris aceasti oameni si daca ar medita la ce au spus!!!

    ARMINIANISMUL este mai logic (Erasmus era semi-pelagian cel putin) si de aceea este f atractiv.

    CALVINISMUL (vezi Spurgeon mai sus) este insa mai biblic!

    Pe ce te bazezi in primul rand pt teologia ta, pe Scriptura sau pe ratiune? Ar trebui sa te folostesti si Scriptura si ratiunea? Dar care este primara???

    In Arminianism e ratiunea…in Calvinism e Scriptura!

    ALEGE! Ca doar nu esti Calvinist! :)

  25. Cine spune ca nu se poate trai in Sfintire il face mincinos pe Isus Hristos,pe Dumenzeu si pe Duhul SFANT…intelegeti?..cine sustine ca nu poti trai in <Sfintire neaga atat de multe versete din Biblie incat mai bine sa taca si sa caute Sfintirea,sa lasa alte interpretari ale oamenilor care au mers sau vor merge in iad si sa cauta cu tot dinadinsul sa traiasca in Sfintire fara de care intradevar nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

    theblack_cowboy2003@yahoo.com
    este adresa mea de mail…sunt deschis discutilor civilizate pe aceasta tema.

  26. Stamate Mirela / 31 august 2013 at 0:44

    Liberul Arbitru se refera si la a iubi sau nu, caci Isus e numai iubire,deci sa ne iubim si sa numai criticam atat ,nu intodeauna negarea negatiei duce la progres!

Comments are closed.