Samy Tutac: ATENTIE la MANIPULARI si DEZINFORMARI, este VREME de RAZBOI…

Fără îndoială, ne aflăm într-o luptă spirituală teribilă. Împărăția Luminii invadează împărăția întunericului, iar aceasta din urmă ripostează. Suntem ca „niște miei în mijlocul lupilor”, chemați să fim „înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii.” Văzând amploarea susținerii noastre pentru familia Bodnariu și mai ales determinarea de a nu ne lăsa prostiți de limbajul de lemn al corectitudinii politice, apărătorii ideologiei Barnevernetului au ieșit la atac.

 

În ciuda evidențelor clare că ne aflăm, nu doar în fața unor abuzuri fără precedent, ci în fața unui sistem organizat după modelul și ideologia nazistă, care are drept scop distrugerea familiilor, unii din „marii” formatori de opinie din România fac tot ce pot să denigreze și să manipuleze. Și sunt abia la început. Femei fără inimă de mamă și bărbați frustrați că nu reușesc să-și impună agenda lor secularistă, într-o Românie care se încăpățânează să nu renunțe la valorile creștine, fac tot ce le dictează interesele lor meschine pentru a denigra familia creștină, pentru a instiga la ură confesională și pentru a-și lăuda stăpânii care le pun la dispoziție resurse importante.

Ultima dezinformare aruncată pe piață este declarația venită din partea Uniunii Penticostale din Norvegia care declară că nu există persecuție religiosă în Norvegia, iar Barnevernet este o agenție, formată din „sfinți” și „îngeri”, care urmărește binele suprem al copilului. Este aceeași Uniune care în urmă cu doar câțiva ani, la presiunile „statului democratic norvegian”, l-a demis pe Jan-Aage Torp, unul dintre liderii ei importanți, pentru că a susținut disciplinarea biblică a copiilor. Din păcate, atitudinea majorității liderilor Bisericilor din Norvegia și din alte țări ale Europei de Vest, este similară cu cea a Bisericilor din Germania în timpul lui Hitler. Sper că se va găsi un Dietrich Bonhoffer și în Norvegia, gata să riște totul pentru a demasca mizeriile bunăstării național-socialiste și să inchidă gura apărătorilor distrugerii planificate a familiei.

Pentru a vedea cât de nepăsătoare poate deveni o biserică, fără Scriptură și fără Cristos, redau mai jos un fragment din mărturia lui Marius Bodnariu, din emisiunea domnului Rareș Bogdan:”În decursul anilor am avut mai multe discuții cu școala, o serie de evenimente care nu ne-au pus într-o relație foarte bună cu școala, nu din rea-voință și nu din diferența de cultură. Nu pot spune că nu ne-am simțit discriminați sau că nu am avut presiuni din pricina tensiunilor în relațiile cu școala…partea religioasă a fost împinsă afară din dosar, cu grijă. Apare inițial în dosar îngrijorarea școlii că copiii ar fi inhibați, handicapați din pricina credinței, noi știm cum ne creștem copiii și nu există motive de îngrijorare, poate în alte religii sau cămine. Scopul e ca ei să aleagă singuri credința și nu să îi conving eu, riscând să creez un conflict. Modul în care ne-am crescut copiii e normal: citim din Biblie, cântăm, ne rugăm, nu au primit pedepse din motive religioase. Anumite repercusiuni au fost, din partea autorităților și din partea presei norvegiene. Am motive pentru care m-am deschis presei din România și nu presei norvegiene. Vor fi dezvăluite la momentul potrivit.” Trageți singuri concluzii.

Credeți că degeaba spunea Cristos că „fratele va da la moarte pe fratele său”? Pentru mine e clar și vreau să atrag atenția sfântocilor care ne învață să ne întoarcem cu fața la perete și doar să ne rugăm, că ne rugăm, dar și acționăm, iar ei nici nu se roagă, nici nu acționează, doar manipulează. Frați creștini, nu vă lăsați intimidați sau manipulați nici de cei „de afară”, nici de „cei din interior”, care „înmoaie inima poporului”, Dumnezeu este cu noi și va face lucruri mari…lupta este abia la început, este nevoie de rugăciune, curaj, dragoste și acțiune!

Samy Tuțac

Tags: