Iata cum puteti ajuta Biserica Speranta din Mangalia distrusa in incendiu

Credinciosii penticostali din orasul Mangalia sunt greu incercati dupa ce in noaptea dintre 9 si 10 noiembrie 2011, un incendiu a mistuit o mare parte din locasul de inchinare al Bisericii Penticostale „Speranta”. Aceasta tragedie se adauga unei serii de probleme si greutati pe care le-a intampinat biserica din Mangalia de-a lungul anilor: un litigiu lung si costisitor cu un vecin (in 2002), apoi incendiul care a mistuit locuinta unuia dintre liderii bisericii de limba turca (in 2006). Este evident ca vrajmasul nu a privit cu ochi buni tenacitatea cu care Biserica „Speranta” a staruit in implinirea viziunii ei.

 

Judetul Constanta are peste 100 de sate in care nu exista niciun credincios evanghelic, iar acolo unde exista biserici, cele mai multe sunt la inceput de drum, comunitati in stadiul de formare.

Pastorul Dorel Toma, originar din Bihor, a venit in Dobrogea in anul 1996, timp in care a ajutat la plantarea unor biserici in alte localitati din judet. Desi au depus eforturi mari pentru a construi o casa de rugaciuni adecvata, resursele limitate ale adunarii locale si-au spus cuvantul, astfel ca dupa aproape 15 ani de la demararea lucrarilor, constructia era finalizata in proportie de 90%. Toti asteptau cu nerabdare sa se mute in sala mare a bisericii, la inceputul anului 2012.
Cauzele incendiului nu au putut fi stabilite. In instalatia electrica nu existau consumatori, iar pompierii nu au putut elucida imprejurarile in care s-a declansat incendiul dupa miezul noptii. Ciudat este ca focul a pornit in acoperis, un spatiu larg deschis, iar de acolo s-a extins, dupa sosirea pompierilor, in birourile de la etaj. In aceste conditii, posibilitatea ca incendiul sa fi fost pus de o mana criminala nu este exclusa, dar, in lipsa dovezilor, speculatiile nu ar folosi la nimic. Oricare ar fi cauza care a dus la declansarea incendiului, stim ca vrajmasul intentioneaza ca prin acesta sa loveasca in dezvoltarea lucrarii din orasul Mangalia.

Comunitatea Regionala Penticostala Constanta invita bisericile si credinciosii care doresc sa vina in ajutorul fratilor din Mangalia. Nu putem accepta ca aceasta dezlantuire a Diavolului sa aiba ultimul cuvant. Biserica aceasta are o lucrare importanta de facut in randul populatiei din Mangalia, precum si intre etnicii turci din zona. Desi nu avem resursele necesare, credem cu tarie ca Dumnezeu va avea ultimul cuvant! El va purta de grija pentru a inaugura biserica in cel mai scurt timp cu putinta. De aceea am inceput din prima zi sa adunam informatii despre costurile necesare fiecarei etape si suntem gata ca imediat ce sosesc resursele necesare sa incepem lucarile de renovare. Lista lucrarilor si a materialelor necesare este lunga: un nou acoperis, ferestre (70% au fost distruse), refacerea peretilor interiori (tencuieli), refacerea birourilor, a instalatiei electrice, mobilier, sistemul de incalzire, sistemul de amplificare etc. Orice fel de ajutor va fi mai mult decat binevenit.

 

Detalii despre situatie pot oferi pastorul Dorel Toma (telefon 0744 320006, doreltoma@yahoo.com) sau pastorul Mihai Dumitrascu (0744 760064, mihaid@big-impact.ro).

Pentru o buna coordonare a sprijinului, CRPC a organizat o celula de criza la nivelul judetului Constanta din care fac parte fratii Vasilica Croitor, Nicu Marcu si Ben Kubassek. Pana la inceputul saptamanii viitoare echipa de sprijin va pregati o lista cu informatii detaliate despre costurile necesare feicarei faze din proiect.
Va rugam sa luati legatura cu fratii din celula de criza (persoana de contact, pastor Vasilica Croitor, telefon 0744 320005) si sa comunicati modul in care doriti sa ajutati (materiale, meseriasi, bani, transport etc.)

Conturile bancare ale Bisericii Penticostale ?Speranta? din Mangalia sunt:
• Lei RO26BTRL01401205566068XX
• USD RO26BTRL01402205566068XX
• EURO RO72BTRL01404205566068XX
Banca Transilvania, sucursala Mangalia
SWIFT: BTRLRO22CTA
Adresa bancii: Mangalia, Str. Stefan cel Mare, Nr.6, jud. Constanta.

Prin efortul nostru comun, credem ca in curand credinciosii din Mangalia vor putea spune: „Mi-ai prefacut tanguirile in veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale si m-ai incins cu bucurie.” (Ps. 30:11).

CULTUL CRESTIN PENTICOSTAL—BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICA DIN ROMANIA
Comunitatea Regionala Penticostala Constanta
Str. Pandurului, nr.81D, 900006, Constanta, tel/fax: 0241-586072, mobil: 0743-064788, secretariat@crpc.ro

Presedinte Mihai Dumitrascu
Secretar Aurel Dumitras

Tags: