Avem nevoie de un partid al nostru

Știrile parvenite în această săptămână nu ne-au fost favorabile și confirmă din nou de ce este imperios să fondăm și să avem un partid al nostru. PMP l-a desemnat la prezidențiale candidatul Theodor Paleologu, un intelectual pentru care valorile creștine, suveranitatea națională și valorile familiei sunt irelevante. Traseist politic, dl Paleologu e format după chipul și asemănarea secularismului occidental.
Am fost dezamăgit de decizia PMP. PMP ne spune deseori că este un partid creștin, conservator, care pledează pentru valorile tradiționale ale națiunii române. Din nefericire, PMP ne spune una, dar face alta. Cu dl Paleologu și dl Băsescu la cârmă, PMP nu inspiră încrederea că împărtășește ori că va împărtăși vreodată valorile noastre.

Romania este reprezentată în Parlamentul European de dl Băsescu, cel care propune legalizarea prostituției. Dacă subiectul va fi dezbătut în Parlamentul European, deja știm cum va vota dl Băsescu.

Sezonul anunțurilor candidaților la președinție se încheie și mișcarea pro-familie din România nu are un candidat. E regretabil. Ceea ce ne amintește, repet, cât de important este să formăm un partid al nostru care să aibă candidații lui la toate alegerile.

Vă ascult cu atenție la telefon, vă citesc mesajele electronice cu atenție și vă înțeleg mesajele pe care mi le trimiteți pe Facebook. Vă înțeleg nerăbdarea, dar, în opinia mea, opțiunile care ni se sugerează nu sunt viabile.

Mi s-a spus în toamnă, la referendum: „Dl Costea, noi toți creștinii României trebuie să intrăm în PNL, să transformăm PNL într-un partid creștin și conservator”. În opinia mea, alternativa asta nu este viabilă. În funcții importante ale PNL sunt cele mai radicale și anti-creștine feministe ale României. Le cunoașteți, nu le numesc pe nume. PNL e încleștat într-un război ideologic intern și nu există nici un semn că ramura autentic conservatoare din PNL va câștiga ori când.

Iar zilele acestea aud „dl Costea, noi toți creștinii României trebuie să intrăm în PMP să transformăm PM-ul într-un partid creștin și conservator.” PMP trebuie să-și rezolve problemele interne privind valorile înainte de a putea face această afirmație cu credibilitate. Cu dl Băsescu și dl Paleologu la cârmă, PMP nu are șanse serioase de a se transforma într-un partid valoric, pro-creștin în viitorul apropiat.

La europarlamentare am auzit „dl Costea, toți creștinii trebuie să se alăture unei alianțe care promovează valorile creștine și conservatoare.” Dar cine ar putea fi această alianță ori partid? Ar fi naiv, în opinia mea, să credem că un astfel de partid ar fi cel fondat de Monica Macovei, un politican care a promovat drepturile minorităților sexuale în Parlamentul României, Moldova și România și a denigrat mișcarea pro-familie. D-na care în septembrie 2018 a făcut tot ce a putut să nu reușească referendumul.

Este vremea ca noi să avem partidul nostru. Bazinul nostru electoral deja are 150.000 de cetățeni verticali, serioși și fideli valorilor. Dacă dl Iohannis nu ar fi organizat cele două referendumuri adiționale și dacă la europarlamentare s-ar fi prezentat 6 milioane de cetățeni, la fel ca în 2014, am fi obținut un procent dublu de voturi. E un început bun pentru un nou partid, focalizat pe interesul suprem al familiei.

De aceea vă invit din nou pe toți la Brașov, pe 14 septembrie (sâmbătă), să discutam viabilitatea formării unui partid al nostru care să urmărească interesele noastre. Întrunirea va avea loc la Hotelul RAMADA din Săcele, începând la 10 dimineața, prompt. Adresa este: Strada Calea București, nr.13, Săcele, Brașov.

Detalii pe https://www.facebook.com/PeterCosteaEuroparlamentar/

Leave a Comment