Gabriela Povian – Interviu

Interviu

“Iubeam dansul, iubeam discotecile, iubeam barurile, imi placeau noptile petrecute cu alti tineri in pacatul curviei, in pacatul desfraului. Iubeam toate pacatele pe care tinerii le fac si pe care nu le considera pacate, pentru ca nici eu nu le consideram pacate. Era ceva ce-mi placea.”

“Cea prin care Dumnezeu a hotarat sa-mi dea viata a vrut sa faca avort, dar in acea vreme nu erau permise avorturile si atunci ea a decis sa nasca copilul, apoi sa-l abandoneze intr-un leagan, sa nu faca ea un avort prin care ar putea sa-i fie pusa viata in pericol.”

“Sa vina un om inaintea ta dupa 22 de ani si sa-ti spuna: ‘Uite, eu sunt copilul tau!’ ”

“Am avut sentimentul de siguranta. Am avut sentimentul ca in orice clipa, daca voi muri, voi merge in cer. Am avut sentimentul ca locul meu nu este aici. Locul meu este acolo in cer.”

“Nu puteam sa inteleg jertfa Lui pentru mine.”

“Stiu ca sunt preaiubita de Domnul si stiu ca Dumnezeu a luptat mult ca eu sa ma nasc.”

“Dumnezeu nu vrea un om pentru o religie, pentru un cult, pentru o confesiune. Dumnezeu vrea un om care sa semene cu El.”

“Vreau sa va spun ca sunteti o valoare in ochii lui Dumnezeu.”

Reporter:
– Ce ati face daca intr-o zi suna cineva la usa si va intreaba pur si simplu, sec, daca-l cunoasteti pe Domnul Isus Cristos si daca n-ati vrea sa-l primiti in inima dumneavoastra ca Domn si Mantuitor? Acest lucru i s-a intamplat Gabrielei Povian.
Gabriela are 29 de ani, lucreaza ca educatoare la Leaganul de copii, este casatorita cu Sorin, iar fiica lor se numeste Andrada.

Gabriela Povian:
– Am ramas foarte uimita de intrebare pentru ca nimeni nu-mi mai pusese o astfel de intrebare. ?n cateva cuvinte mi-a vorbit despre Domnul Isus si despre Dumnezeu, apoi mi-a spus: “Daca vrei sa mergi in cer, Domnul Isus trebuie sa locuiasca in inima ta. Tu trebuie sa-l primesti pe El ca Domn si Mantuitor in inima ta.”
Duhul Domnului m-a cercetat si m-am rugat cu lacrimi in ochi, cu toata inima si cu toata sinceritatea.

Reporter:
– Ce ai intrebat si ce ai vrut sa afli mai mult despre Domnul Isus Cristos?

Gabriela Povian:
– Nu puteam sa inteleg jertfa Lui pentru mine. Am spus: “Dar de ce? Cum e posibil? Dumnezeu care m-a creat, de ce nu m-a facut sa fiu asa cum doreste El? De ce nu pot sa intru in cer asa cum sunt? De ce a trebuit ca El sa vina de acolo din cer si sa-si dea viata pentru mine?” Pentru mine a fost mereu o enigma lucrul acesta.

Reporter:
– “Ce dragoste de Dumnezeu, sa moara-un Rege-n locul meu.” Doar in crestinism se intampla asa ceva. ?n nici o alta religie a lumii, Dumnezeul religiei respective nu se da El ?nsusi jertfa pentru oameni.
De ce aveai nevoie de Dumnezeu in viata ta? Nu erai un om moral, cinstit, corect? Ce pacate te apasau astfel incat sa ai nevoie de Cristos in viata ta?

Gabriela Povian:
– Eram un om moral si cinstit, daca s-ar putea spune asa, dar imi era tare frica de moarte. Nu stiam ce se va intampla cu mine dupa ce voi muri.
Aveam 18 ani si ca orice tanar iubeam dansul, discotecile, barurile, imi placeau noptile petrecute cu alti tineri in pacatul curviei, in pacatul desfraului. Iubeam toate pacatele pe care tinerii le fac si pe care nu le considera pacate, pentru ca nici eu nu le consideram pacate. Era ceva ce-mi placea.

Reporter:
– Ce-au spus cei care te cunosteau? Este destul de ciudat acum, intr-o lume a libertatii sexuale totale, sa spui cuiva: “Nu este corect sa traiti asa, trebuie sa traiti moral, trebuie sa traiti o viata de sfintenie pentru ca asa ne cere Dumnezeu.” Pare o nebunie!

Gabriela Povian:
– Exact, pare o nebunie. si pentru mine parea in acele vremuri. Ai atins un punct foarte important. Mi-era foarte frica de reactia celor din jurul meu, deoarece ma simteam importanta in grupul meu de tineri cu care umblam si imi era foarte frica de parerea lor.

Reporter:
– Din nefericire, de multe ori tinem cont de parerea grupului din care facem parte si nu tinem cont, in primul rand, de parerea lui Dumnezeu despre viata noastra.

Gabriela Povian:
– Din nefericire, chiar daca in acel moment il primisem pe Domnul Isus in inima mea, din pacate, pentru urmatorii 5 ani de zile, mi-am vazut de treaba mea mai departe.
Am fost aproape de Dumnezeu, m-am simtit acceptata, m-am simtit pentru acele momente copilul lui Dumnezeu, dar a doua zi, venind viata peste mine, am ramas in aceleasi obiceiuri in care traiam, am ramas exact acolo, nu am fugit de acolo, nu L-am cautat mai departe pe Dumnezeu.

Reporter:
– Pur si simplu pare contra naturii la aceasta ora sa nu traiesti o viata de libertate totala. si este greu pentru un tanar si este greu si pentru cel care recomanda unui tanar sa traiasca o viata curata. Dar, Dumnezeu nu accepta jumatati de masura.
Probabil nu a acceptat nici in continuare cei 5 ani petrecuti de tine in acelasi fel de traire. Vroiai sa fii si cu Dumnezeu si cu Diavolul, dar nu puteai sa-i impaci pe amandoi.

Gabriela Povian:
– In acesti 5 ani, Dumnezeu a avut privirea indreptata asupra mea. Eu sunt un copil infiat, si ca multi alti copii din anii ’70 nascuti la fel ca si mine, n-am avut o copilarie usoara.
Cea prin care Dumnezeu a hotarat sa-mi dea viata a vrut sa faca avort, dar in acea vreme nu erau permise avorturile si atunci ea a decis sa lase copilul, sa-l abandoneze intr-un leagan, sa nu faca ea un avort prin care ar putea sa-i fie pusa viata in pericol.
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta frica pe care i-a dat-o pentru ca pot sa marturisesc ca Dumnezeu a luptat ca eu sa ma nasc. Imi place mult Psalmul 139. stiu ca sunt preaiubita de Domnul si stiu ca Dumnezeu a luptat mult ca eu sa ma nasc.

Reporter (pentru cititoarele acestei carti):
– Draga noastra, poate te gandesti chiar acum sa mergi sa faci un avort astazi sau maine, poate ai o sarcina pe care nu ti-ai dorit-o si de care vrei sa scapi.
Dar gandeste-te, s-ar putea ca peste 20 sau 29 de ani cineva, undeva, intr-o carte, la un radio sau la o televiziune, sa marturiseasca despre tine ca nu ai facut avort. Gandeste-te si opreste-te inaintea lui Dumnezeu de la un gand pe care Diavolul ti l-a sadit in minte: sa mergi sa faci un avort, sa omori un copil.
Gabriela, ai incercat sa iei legatura cu parintii tai?

Gabriela Povian:
– Pe tatal meu nu-l cunosc. Nu stiu nici macar cum se numeste. Cand am gasit-o pe mama si am stat de vorba cu ea, la inceput a refuzat, probabil de frica. O inteleg.
Sa vina un om inaintea ta dupa 22 de ani si sa-ti spuna: „Eu sunt copilul tau!”
O inteleg si vreau sa marturisesc ca numai Dumnezeu a fost cel care mi-a dat putere sa o iert. Am fost foarte suparata pe ea si am avut foarte multe motive sa o urasc, dar Dumnezeu nu a lasat acea ura in inima mea. Prin puterea mea nu as fi putut face asa ceva.
Apoi am mers la scoala Biblica “Cristos pentru Romania” din Timisoara si acolo eram uimita ca toti acei tineri se rugau, cantau si-L slaveau pe Dumnezeu. Asa ceva eu nu mai vazusem.
Ce-am simtit atunci? M-am simtit mica, m-am simtit pacatoasa. Am spus: „Doamne, nu merit sa fiu in locul acesta! Locul acesta este prea sfant pentru mine.”
Spuneam: „Doamne, daca s-ar despica pamantul si as intra in el, cred ca ar fi foarte bine.” Mi-a fost rusine. Mi-am vazut efectiv viata mea, mi-am vazut modul meu de a trai si mi-am dat seama ca nu este deloc asa cum vrea Dumnezeu.
Mi-am adus aminte de ceea ce ii promisesem lui Dumnezeu, mi-am dus aminte ca-L invitasem pe Domnul Isus in inima mea dar in tot acest timp, de fapt, il dadusem afara din inima mea.

Reporter:
– L-ai invitat in inima ta, dar l-ai pus undeva in ‘camara’, acolo, sub niste rafturi, sub niste borcane si n-ai vrut sa mai afli de El niciodata. Cam asa se intampla.
Dar Dumnezeu, atunci cand Domnul Isus Cristos intra in inima noastra, vrea sa preia El controlul total, vrea sa fie El stapanul casei, sa fie El stapanul inimii noastre. Sa nu mai conducem noi pentru ca atunci cand conducem noi conducem prost si mergem spre sant, de obicei.

Gabriela Povian:
– Pana atunci am avut ocazia sa vad ca-mi condusesem viata cu propriile mele maini si si fusese gresit.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca sotul meu a stat alaturi de mine si tot Dumnezeu mi-a dat intelepciune sa-l aleg pe el ca sot. Inainte cu o luna ca noi doi sa ne casatorim, eu ma hotarasem clar: „Doamne, te voi urma! Doamne voi merge pana la capat. Voi face legamantul pana la capat cu tine.”
M-a apasat foarte tare povara pacatului acesta, deoarece traiam in curvie cu el, fara sa fim casatoriti. Dupa ce ne-am casatorit ma simteam indreptatita sa-i spun lui Dumnezeu: „Doamne, dar acum eu sunt casatorita, eu nu mai curvesc!”

Reporter:
– Dumnezeu se poarta cu noi ca un tata care-si iubeste copii. Nu neaparat ca si tatal tau, care a ales sa te lase intr-un leagan si sa te abandoneze acolo. Gabriela, botezul tau in apa a fost un pas greu pentru tine. De ce?

Gabriela Povian:
– Spuneam: „Doamne, toate le pot face, dar sa ma bag in apa aceea, chiar nu pot. Nu pot. Mie mi se pare imposibil.”
si Dumnezeu iarasi mi-a vorbit, intr-un mod personal, mie, ca eu sa inteleg, printr-un vis. Era un vis in care am vazut sfarsitul lumii, focul, lumea fugea, eram speriata. La un moment dat ramasesem doar eu singura, in fata unui pamant parjolit. M-am asezat in genunchi si am spus: “Doamne, tocmai acum vine sfarsitul lumii, este sfarsitul vietii mele. Eu acum voi merge in iad pentru ca nu am facut ceea ce stiam ca trebuie sa fac. Ce se intampla cu mine?” Am auzit doar o voce care mi-a spus asa: “Du-te si fa ceea ce ai de facut!”

Reporter:
– Ce reprezinta botezul, la urma urmelor?

Gabriela Povian:
– Mie imi era foarte greu. Ce vor spune oamenii? Mi-era foarte greu sa ma prezint inaintea oamenilor si sa spun: “Uite, eu sunt pocaita, m-am botezat.” Pentru mine a fost, pot sa spun, pasul cel mai, cel mai, cel mai important, pentru ca am recunoscut inaintea tuturor oamenilor. Mi-am invitat prietenii si cunoscutii. Ma bucur pentru cei care au acceptat sa vina. si am spus in fata tuturor: “Da, eu Il primesc pe Domnul Isus in inima mea. Da, eu vreau sa fiu un copil al lui Dumnezeu.”

Reporter:
– A fost o declaratie publica a schimbarii care s-a petrecut in inima ta. A fost o recunoastere in mod public a faptului ca din acel moment apartii poporului lui Dumnezeu. Cum este viata ta acum?

Gabriela Povian:
– Sunt si bucurii, si intristari, si necazuri, dar altfel. Am sentimentul de siguranta. Am sentimentul ca in orice clipa, daca voi muri, voi merge in cer. Am sentimentul ca locul meu nu este aici. Locul meu este acolo, in cer.
Am inteles ca ceea ce vrea Dumnezeu de la fiecare om este ca orice om sa semene cu El. Dumnezeu nu vrea un om pentru o religie, pentru un cult, pentru o confesiune. Dumnezeu vrea un om care sa semene cu El.

Reporter:
– Nasterea din nou si relatia personala a omului cu Dumnezeu, inseamna pur si simplu o schimbare a felului de a gandi si intrarea intr-o relatie personala cu Dumnezeu.
Rugaciunea zilnica, studiul Bibliei, bucuria, partasia cu ceilalti membri ai bisericii este parte din viata noastra de zi cu zi.
Este ca si cum ar fi pasul de intrare intr-o scoala, intr-un liceu sau intr-o facultate. Urmeaza pregatirea. Dar ai trecut deja, esti deja in liceul sau in facultatea respectiva si o vei absolvi, dar ai intrat si stii ca nu mai esti afara. Deja stii ca esti acolo. Ai trecut de partea copiilor lui Dumnezeu.
La fel este dupa ce ai intrat in biserica lui Cristos, experimentand nasterea din nou, schimbarea mintii, a valorilor, a modului de a gandi si avand o relatie personala, o partasie zilnica cu Dumnezeu – esti deja intrata in poporul lui Dumnezeu.
Gabriela, printre cititorii nostri poate este cineva care a trecut prin aceeasi situatie ca si tine, a fost in pericol sa fie avortat sau cineva care vrea sa faca avort.
Sau poate sunt tineri care se lupta cu aceleasi pacate cu care te-ai luptat si tu si carora li se toarna in cap, de catre mass-media sau de catre anturaj, minciuna ca este normal sa traiesti in curvie, este normal sa traiesti in betie, este foarte bine sa consumi droguri, este foarte bine sa faci tot felul de pacate. Ce le-ai putea spune tuturor acestora?

Gabriela Povian:
– Vreau sa le spun este ca sunt o valoare in ochii lui Dumnezeu. Chiar daca cei din jur ii considera simpli oameni, vreau sa le spun ca ei au un pret extraordinar in ochii lui Dumnezeu. Viata este prea scurta si totodata prea valoroasa ca s-o pierdem in pacatele acestea trecatoare.
Mi-aduc aminte foarte bine ca si eu, dupa ce savuram aceste pacate la petreceri, in inima mea ramanea un gol. si golul acesta, dragii mei, numai Dumnezeu il poate umple. Numai Dumnezeu, pentru ca este locul Lui. El si-a lasat acolo un gol in inima noastra, pentru ca ea sa fie umpluta de El.

Reporter:
– Dragul nostru cititor, cu siguranta experimentezi si tu acest gol in inima ta. Nu-l vei putea umple cu absolut nimic, oricat vei incerca: bani, distractie, pacate, nimic, nimic, nimic.
Doar Cristos poate sa umple golul din inima ta. Cheama-l si tu pe El, chiar astazi in inima ta. Roaga-l sa devina El stapanul total, complet, absolut al vietii tale.
Nu-L invita in inima ta si apoi sa-l trimiti undeva intr-un colt, sub niste scari. Lasa-l pe El sa fie Domnul si Stapanul casei inimii tale.

Sursa: Ioan Ciobota

One thought on “Gabriela Povian – Interviu

  1. Tabita Novacescu / 4 iunie 2010 at 15:58

    Gabi,ma bucur mult sa aud din nou, o parte din marturia ta…oentru ca sunt convinsa ca ai avea foarte multe sa ne spui,de altfel povestea vietii tale, pe cat este de dureroasa …pe-atat de placuta si sincera este ,pentru ca Dumnezeu a lucrat intr-un mod minunat in viata ta si El ti-a dat aceea putere de a birui toate obstacolele din viata si l-ai ales pe el ca Tatal tau.Fie ca El sa fie pana la capat Domnul si Dumnezeul tau.
    Fii binecuvanatata!

Comments are closed.