Daniel Sandor – Interviu

Interviu

Eram disperat dupa muzica house si pornografie.

Am avut probleme cu pornografia, pe care o gaseam in reviste, pe Internet, in poze sau in filme.

Pornografia este un instrument al Diavolului, prin care Diavolul vrea sa ne apropie cat mai mult de el si sa nu-L ascultam pe Dumnezeu.

Diavolul a reusit sa ma ajute sa ma ascund foarte bine, chiar daca aveam zeci de reviste pornografice. Cautam locul potrivit, timpul in care eram singur acasa.

Am ars toate revistele porno pe care le aveam, CD-urile le-am rupt si le-am aruncat la gunoi, iar calculatorul l-am “dezinfectat”, stergand sutele de imagini si melodii pe care le aveam stocate acolo.

In satul in care a crescut Daniel – Beregsaul Mare, langa Timisoara – se ascultau doar manele. Dar Daniel era orientat spre muzica house si techno.
De asemenea, pornografia a jucat un rol complet nefast in viata lui. A avut probleme cu pornografia, pe care o gasea in reviste, pe Internet, in poze sau in filme.
Daniel a absolvit Facultatea de Matematica aplicata in economie si are 22 de ani. La un moment dat a avut un vis, care a marcat momentul din care Daniel, cu ajutorul lui Dumnezeu, a inceput sa scape din mocirla in care se afla.

Daniel Sandor:
– Orice tanar poate avea astfel de probleme, si in mod special eu aveam astfel de probleme. Eram cu totul implicat in toate acestea si chiar cufundat in ele.
Chiar daca paream un om religios, care mai mergeam cu preotul prin sat cu crucea, sau mergeam din cand in cand la biserica, totusi cautam cu foarte mare insetare localurile unde se asculta o astfel de muzica, distractiile, discotecile, tot ce i se pare unui tanar ca ar putea sa-i ofere placere.
De asemenea, pornografia a avut un foarte mare impact asupra vietii mele, si cred ca majoritatea tinerilor din tara aceasta se confrunta cu aceasta problema, fie ca vor sau nu sa recunoasca.
Pornografia este un instrument al Diavolului, prin care Diavolul vrea sa ne apropie cat mai mult de el si sa nu-L ascultam pe Dumnezeu.

Reporter:
– Daniel, tu erai dependent de acest gen de muzica, toate CD-urile pe care le gaseai la prieteni le copiai pe calculatorul tau si le ascultai. Era bucurie, placere, sau o goana continua dupa vant?

Daniel Sandor:
– Mie mi se parea ca era o placere, de fapt chiar era o placere, dar adevarul este ca era o goana dupa vant. Muzica aceasta m-a determinat la a avea fel de fel de senzatii, trairi in cat mai mare exaltare. Cautam tot ce insemna muzica techno, house, chiar trance, muzica creata de DJ-ei, un fel de muzica zgomotoasa si cam atat.
De la varsta de 15 ani am inceput sa fiu dependent de acest fel de muzica si de pornografie. Un coleg de banca, care era si el dependent de aceasta muzica, a inceput sa ma influenteze si pe mine si sa ma directioneze spre acest gen de muzica, dandu-mi CD-uri cu astfel de muzica.
De atunci a inceput totul, a inceput cautarea mea insetata dupa astfel de melodii. Am ajuns sa adun tot ce insemna muzica house si techno. Intram pe Internet, navigam pe site-uri ale acestor DJ-ei si adunam poze.

Reporter:
– Cum a inceput povestea cu pornografia?

Daniel Sandor:
– Cu pornografia am pornit ceva mai devreme decat cu muzica electronica. Eram prin clasa a 5-a cand unul dintre fratii mei, afectat si el de pornografie, mi-a oferit cateva reviste, dupa care am inceput eu sa le caut si sa le achizitionez. Apoi, pe calculatorul meu, am incarcat tot felul de poze si filme pornografice. Eram prins in aceste lucruri care creeaza tinerilor placere, dar care duc la moarte.

Reporter:
– De ce crezi ca duc la moarte, ce poate fi rau acolo?

Daniel Sandor:
– Rau este faptul ca aceste lucruri sunt imorale, rusinoase, nepotrivite. De aceea si sunt interzise pe posturi de televiziune sau radio, dar culmea este ca la chioscurile de ziare nu sunt interzise si oricine poate sa-si cumpere astfel de reviste.
Sunt rele pentru ca Dumnezeu le considera rele, Dumnezeu le considera pacat.
Chiar daca in lumea noastra multi tineri le considera ca ceva normal, obisnuit, ceva care trebuie sa faca parte din viata tanarului, totusi, inaintea lui Dumnezeu sunt pacat si duc la condamnarea vesnica in iazul de foc.
Dumnezeu a lasat ca placerea sexuala sa aiba loc in cadrul casatoriei, si nicidecum inainte, sau in relatii de scurta durata, relatii in cadrul carora tinerii cred ca se iubesc, dar de fapt ei iubesc placerea sexuala si doresc sa aiba parte de actul sexual. Mai apoi nu mai exista nici asa zisa “dragoste” care trebuia sa fie. De fapt este o cale prin care tinerii isi satisfac poftele inainte de vreme.

Reporter:
– Cum te-ai ascuns de parintii tai? Banuiesc ca a fost o lupta continua sa ascunzi toate aceste inclinatii ale tale.

Daniel Sandor:
– Diavolul a reusit sa ma ajute sa ma ascund foarte bine, chiar daca aveam zeci de reviste pornografice. Cautam locul potrivit, timpul in care eram singur acasa. De fapt atunci cand esti singur acasa apare dorinta de a face lucruri pe care nu ai dori sa te vada cineva ca le faci. Dar este cineva care te vede – Dumnezeul Cel viu, care vede toate lucrurile si care ne cunoaste chiar si gandurile.
Mergeam la prieteni sa vizionam filme pornografice.
Nu am experimentat curvia la nivel fizic – pot sa spun ca a fost harul lui Dumnezeu care m-a pastrat neatins cel putin la acest nivel, mai ales ca participam mereu la distractii si chefuri care se sfarsesc cu astfel de lucruri.
Nu am avut nici un contact fizic sexual, insa orice tanar care vizioneaza filme pornografice, de obicei recurge la masturbare. Aceasta a pus stapanire si pe mine.

Reporter:
– A fost un moment dat in viata ta cand Dumnezeu a produs un cutremur care a distrus tot ce era vechi si rau.
“Caci, daca este cineva in Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi.”
A fost un moment in care ai avut un vis, moment din care viata ta a plecat pe un alt drum.

Daniel Sandor:
– Inainte de a va istorisi visul, trebuie sa va spun ca am incercat in repetate randuri sa scap de pornografie, deoarece am inteles ca este ceva rau, care lui Dumnezeu nu-I place.
Chiar I-am facut o juruinta lui Dumnezeu si I-am spus: “Doamne, vreau sa nu mai recurg la aceste lucruri, sa nu ma mai uit la aceste imagini”, insa juruinta mea nu a tinut foarte mult. Asta deoarece doar in Cristos poti fi o faptura noua.
Moralitatea noastra sau incercarile noastre de a deveni oameni noi si de a face voia lui Dumnezeu prin puterea noastra, esueaza intotdeauna.
Inainte de a avea acel vis, unul dintre fratii mei, care si el a fost prins de pornografie, s-a intors la Dumnezeu si i-am vazut viata complet schimbata.
In visul pe care l-am avut, se facea ca trebuia sa merg la un spital. Am ajuns la acel spital, am pasit pe un coridor al spitalului si mergand pe acel hol, uitandu-ma in stanga si-n dreapta, am observat ca in saloane, in loc de bolnavi pe paturi, erau tineri cam de varsta mea, care dansau pe muzica house si techno, exact ce ascultam eu.
Erau camere ca un fel de discoteci, si nicidecum camere cu bolnavi pe paturi. Am ajuns la capatul acelui coridor si am ajuns in curtea acelui spital din visul meu. Acolo erau niste piscine cu multi oameni dezbracati, care se destrabalau acolo.
La un moment dat toti oamenii aceia au inceput sa fuga, sa strige, erau disperati, ceva se intampla in locul acela. Parca incepea sa ia foc acel loc si parca era sfarsitul lumii si mania lui Dumnezeu se revarsa peste acel loc. Am fugit cat am putut de acolo si am ajuns in sfarsit la o apa curgatoare, unde erau multi tineri. Acolo s-a incheiat si visul meu.
Semnificatia visului am inteles-o chiar in dimineata urmatoare. Spitalul era plin cu oameni bolnavi spiritual, nu fizic. Acei bolnavi ma reprezentau pe mine – oameni care cautau sa se distreze, asa cum cautam si eu.
Curtea din spatele spitalului a fost locul unde am inteles ca Dumnezeu isi revarsa mania peste oamenii care traiesc in desfrau si pacat si nu se impaca cu Dumnezeu, nu cauta sa-si mantuiasca sufletul. Diavolul este stapanul celor ce traiesc in pacat.

Reporter:
– Daniel, care a fost momentul culminant in toata aceasta desfasurare de forte, prin care Dumnezeu dorea sa te scape de pacatul in care traiai?

Daniel Sandor:
– Am participat la tabara crestina de la Cortul Intalnirii. Am fost uimit sa vad asa multi tineri care se adunau impreuna sa se inchine inaintea lui Dumnezeu, sa-L laude pe Dumnezeu, si sa se roage impreuna.
A fost o uimire pentru mine, deoarece atatia tineri adunati la un loc nu mai vazusem decat in Timisoara, la festivalurile la care luam si eu parte – Festivalul berii, Festivalul vinului si alte astfel de evenimente la care tinerii se aduna sa se destrabaleze, sa se imbete, sa chefuiasca.
Va dati seama ca a fost o discrepanta enorma intre ceea ce am trait eu in Timisoara si ceea ce am trait la acel Cort al intalnirii, unde era prezent Duhul lui Dumnezeu.
Dumnezeu m-a sensibilizat, m-a facut constient de pacatele mele, de starea in care ma aflam. Am inceput sa plang cum n-am mai plans niciodata pana atunci. Atunci Dumnezeu S-a atins intr-un mod deosebit de mine. De atunci m-am hotarat din toata inima, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa renunt la toate placerile pacatoase ale vietii.

Reporter:
– Ce ai facut cu “materialele” tale secrete, dupa ce ai revenit din tabara?

Daniel Sandor:
– Cand m-am intors, am ars toate revistele porno pe care le aveam, CD-urile le-am rupt si le-am aruncat la gunoi, iar calculatorul l-am “dezinfectat”, stergand sutele de imagini si melodii pe care le aveam stocate acolo.

Reporter:
– Dumnezeu poate face noi chiar si lucrurile de langa noi, atunci cand ne schimba pe noi. Chiar daca pana atunci calculatorul tau era un vector spre iad, ai hotarat sa-l faci sa devina un vector spre rai – stergand de pe el tot ce tinea de Satana.

Daniel Sandor:
– Transformarea a avut loc in toate domeniile vietii. Un om care este prins de vicii, de patimi, nu poate sa se lase de ele, chiar daca se straduieste din toata inima si vrea sa renunte la alcool, la fumat, la curvie, la pornografie. Fiind dependent de toate acestea, nu se poate lasa singur de ele.
Insa, atunci cand intervine Dumnezeu in viata unui om care se lasa schimbat de El, Dumnezeu face o transformare totala. La Dumnezeu exista eliberare de orice patima sau orice viciu.
Schimbarea mea a fost un semnal si pentru prietenii mei.
Prietenul meu foarte bun din Timisoara, care-mi trimitea CD-uri cu muzica house si altele de genul acesta, a fost uimit sa vada ca pur si simplu nu mai reactionez in niciun fel la ceea ce el imi spunea despre DJ-ei si despre acest gen de muzica.
Ceilalti prieteni de la mine din sat au fost intristati ca nu le-am dat lor CD-urile pe care le-am distrus si aruncat la gunoi, dar nu am vrut sa-i nenorocesc si pe ei.
Am inceput sa citesc cat mai mult Biblia, sa-L cunosc pe Dumnezeu cat mai bine. Ma bucur si Ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt un copil al Lui.

Sursa: Ioan Ciobota

Tags: