„Pana si dracilor li se face lehamite…”

The journey

Draga Marius,
Cred ca ai incercat sentimentul coplesitor de neplacut de a te simti singurul om cu capul pe umeri la un anumit moment, intr-un anumit loc. Cumva crezi ca ceilalti sint orbiti dintr-o cauza sau alta, bijbiind prin intuneric, dupa luminari.

Un astfel de moment a fost duminica seara, dupa ce am dus niscaiva tineri la o intilnire bisericeasca, dupa care la plecare am vazut citiva dintre liderii de tineret, afara, in fata bisericii, la o tigara. Interesant este ca nu am avut nici o banuiala, chiar niciuna, cu atit mai mare tristetea.

Am contactat imediat pastorul, care mi-a indrugat ceva despre ” the journey”, pe care respectivii s-ar afla…spre o tara mai calda spiritual.

Pina si dracilor li s-ar face lehamite de atita dragoste neconditionata dumnezeiasca, in care nu are importanta felul in care traiesti, fara a fi responsabil in fata nimanui, de dragul unei incurajari, de teama de nu rani pe nimeni.

Credem intr-un Cristos handicapat, incapabil de pedeapsa, condamnat la dragoste eterna, dar fara nici o putere, nici cit sa faca rau unei muste. E o pocainta neterminata, un tratament care din pacate nu salveaza pacientul, in care doctorul iti administreaza leacuri fara nici un efect, dar te imbratiseaza la plecare spunindu-ti cit de bine arati…

Imbracam pacatul cu haine la moda, care vin atit de bine, incit nu-l mai recunoastem, vesnic cu o temperatura caldicica, visind la renasteri spirituale!

Ma intreb cum s-au cuibarit serpii in casa lui Dumnezeu, care a fost ziua in care s-au strecurat printre noi, clipa nefasta in care eram adormiti.

Orbi care conduc orbi catre nicaieri, cu urechile gidilate, tirindu-ne mereu si mereu de pe altarul de sacrificii. Poate avem nevoie din nou de televizoare alb-negru, in lumea asta nu mai stim culorile originale, le confundam dupa cum ne dicteaza sentimentele…In locul politeturilor care nu spun nimic despre noi, ar trebui sa ne tragem palme, de cite ori ne intilnim, doar doar ne vom trezi, sau dusuri reci cu intrebari simple, existentiale.

Una din definitiile nebuniei e sa faci mereu acelasi lucru si de fiecare data sa astepti rezultate diferite. Daca ma imbrac de fiecare data in pijamale si incerc sa intru intr-un restaurant cu tinuta obligatorie, finalul e neschimbat.

Teama mi-e ca vor fi multi intorsi de la usa la banchetul Mielului,pur si simplu pentru ca vor fi in pielea goala, fara vesminte sfinte, dar cu multe asteptari.

Azi mai mult ca oricind simt greutatea intrebarii ” oare va mai gasi credinta pe pamint?”.

Prea putina, in schimb vor fi mall-urile spirituale arhipline, cu oferte la toate produsele, in special candele cu imitatie de ulei.

E vremea sa rasturnam mesele schimbatorilor de bani, a vinzatorilor de porumbei, a tilharilor cu maniere, corecti politic pina la exasperare. Dupa curatenia de oale sparte, pene ciufulite si scaune in trei picioare, s-ar putea sa aducem stergare, untdelemn si piine si vin. Macar o data sa facem ce credem, sa nu mai plictisim creatia si universul cu atita bolboroseala.

Sursa: Marius Cruceru

Tags: