Dr. Daniela Maris: BARNEVERNET, NUIAUA si CULTURA

Cazul Bodnariu, care are toate sansele sa devina un precedent juridic, a ridicat in mod legitim multe intrebari, insa a si polarizat in mod neasteptat societatea romaneasca. In mod premeditat sau nu, interpretarea situatiei a generat doua mari controverse, care au devenit, din nefericire, redutabile capcane, in care multi s-au grabit sa se arunce.

Prima capcana o constituie asocierea crestinismului neoprotestant cu folosirea bataii ca metoda preferata de educatie a copiilor. Totul a plecat de la recunoasterea deschisa, de catre parinti, a folosirii ocazionale a disciplinarii corporale minore. A fost tot ceea ce a trebuit unei parti a presei scrise si vorbite si a diversilor comentatori de meserie sau de ocazie, pentru a declara cu aroganta ca “pocaitii” considera ca “bataia e rupta din rai” si pentru a legitima cu putere de sentinta validitatea masurii extreme luate de Barnevernet.
Nimic mai fals sau, mai bine zis, o afirmatie cu nimic mai prejos decat prejudecata ca in Biblie scrie „crede si nu cerceta“. Orice exegeza corecta a textelor biblice referitoare la disciplinarea copiilor infirma aceasta declaratie. Pentru cititorii nefamiliarizati cu mediul neoprotestant si cu hermeneutica biblica, dar onesti si detasati putin de emotia politizata a momentului, lectura articolului “Unde sa punem nuiaua din Biblie?” din revista Semnele Timpului din februarie a.c., e un bun inceput.

Am denumit capcana aceasta directie de interpretare, pentru ca realitatea ulterioara a dovedit ca disciplinarea corporala a fost doar un pretext pentru abuzul comis de Barnevernet prin confiscarea celor cinci copii ai familiei Bodnariu. In primul rand, nu s-au putut dovedi nici un fel de semne de agresiune asupra nici unuia dintre copii, desi acestia au fost suprainvestigati din punct de vedere medical. In al doilea rand, la reintalnirea parintilor cu copiii, doi dintre ei aveau pe corp echimoze (vanatai) care pot fi interpretate cel putin ca o dovada de neglijenta in ingrijire, daca nu de abuz, din partea familiilor surogat. In conditiile absentei explicatiilor din partea asistentilor sociali chestionati de parinti, se dovedeste ca Barnevernet este pentru unii muma, pentru altii ciuma. In al treilea rand, ce importanta a avut pentru familia Nan faptul ca parintii au sustinut in permanenta ca nu au disciplinat corporal copiii? Nici una. Dimpotriva, in stilul intors pe dos, specific Barnevernet, acesta a devenit chiar motivul oficial pentru care nu li s-au redat copiii.

A doua capcana este mult mai subtila si consta in prezumtia superioritatii culturii norvegiene fata de cea romaneasca. Formulele deja consacrate in comentarii merg de la varianta mai eleganta: “In Roma te porti ca romanii”, pana la cea maligna: “Asa le trebuie, sa le ia copiii daca au crezut ca scapa nepedepsiti pentru ca se poarta ca la noi, in Romania, intr-o societate atat de civilizata cum este cea norvegiana, in care totul merge ceas”.

As vrea sa le atrag atentia distinsilor comentatori asupra faptului ca aceasta este o abordare simplista a problematicii culturii, abordare care nu face decat sa demonetizeze argumentul. Cultura unui popor este un creuzet in care fierbe continuu un amestec de factori din cei mai diversi: istorie, literatura, performante intelectuale, resurse naturale, religie, realizari militare, muzica, arta, bucatarie, etc. Ce anume defineste superioritatea sau inferioritatea unei culturi? Voi incerca sa sugerez un raspuns, care reprezinta opinia mea personala, nealterata de ratiuni de corectitudine politica sau de anomia postmodernista.

Ca sa revin la formulele comentariilor, cultura romana era considerata superioara celorlalte culturi contemporane ei. Insa de la istoricul si preotul Silvianus, care a trait in sec. V d.Hr. si care a fost martor al prabusirii bogatului insa putredului Imperiu Roman de Apus, au ramas surprinzatoare scrieri despre vandali, (popor migrator al carui nume are si acum o conotatie ce nu mai trebuie explicata), din care rezulta ca ei au fost cei care au luat masuri ferme pentru a pune capat decaderii morale a romanilor.

Mai aproape de zilele noastre, este suficient sa trecem in revista cateva exemple de mari culturi si civilizatii, ca sa se clatine putin aroganta argumentului mai sus mentionat: Americanii au NASA, dar si pe Martin Luther King; japonezii sunt recunoscuti pentru meticulozitate si longevitatea data de stilul de viata sanatos, dar si pentru violenta manifestata de-a lungul timpului fata de popoarele cucerite; britanicii au Oxford, Cambridge, dar si istoria lor legata de Commonwealth; nemtii au corectitudinea si punctualitatea, dar si Holocaustul; coreenii au perseverenta si inregimentarea, dar cata diferenta intre viata din Nord si cea din Sud. Da, norvegienii au fiordurile si petrolul din Marea Nordului, dar si Lebensborn. Si da, noi românii avem coruptia si diversele neputinte administrative, dar ii avem pe Titeica, Coanda si Enescu si, mai mult decat atat, avem inca filonul crestin, care ne face sa ne revoltam de abuzurile reale, si nu inchipuite, asupra copiilor.

Ma opresc aici cu exemplele, doar pentru a sugera ca ceea ce face diferenta in toate aceste cazuri este reflectarea ideologiei statului in cultura si valorile poporului respectiv. O spune foarte plastic Dumitru Nan, in apelul lui disperat catre agentii Barnevernet care au venit sa-i confiste copiii: “Va dau TOT ce am, numai nu-mi luati copiii”.

Cand trocul acesta nefericit, in care sufletele copiilor sunt vandute pentru linistea si perfectiunea sociala de sub clopotul de sticla al bunastarii scandinave, este legitimizat juridic la nivel de natiune, imi dau seama ca mi-au cam trecut complexele de român, pe care au avut grija unii si altii sa mi le induca de vreo douazeci si cinci de ani incoace.

Si, in timp ce, ca natie, ne inventariem cu smerenie PROPRII demoni, sa avem grija sa nu ajungem sa ne inchinam la ai ALTORA.

Tags: