Daniel Bodnariu: O „știre” care nu este chiar o bombă…

Se impune o clarificare legat de o „stire” care nu este chiar o bomba asa cum s-a dorit ci doar un fas sau o barfa!
Stirea de la EVZ are la baza un neadevar, probabil preluat de la cineva din ProTV, nu stiu daca este o greseala intentionata pentru a crea o STIRE din setea dupa senzational, sau este o greseala neintentionata, cert este ca „jurnalistul” a fost anuntat ca stirea este eronata, dar cu toate acestea nu a dat nici o dezmintire! Asta spune foarte mult despre calitatea unora de jurnalisti.

ADEVARUL este ca nu tatal lui Ruth a lucrat la Barnevernet ci TATAL MAMEI lui Ruth, adica strabunicul copiilor, si a lucrat acum 30-40 de ani pe vremea cand barnevernetul facea treaba buna, cert este ca strabunicul copiilor a fost un om bun, credincios, respectat in comunitatea sa si si-a facut treaba in frica de Dumnezeu si a plecat de mult la Domnul!

Sa presupunem insa ca bunicul ar fi fost sef la barnevernet, cred si sunt convins ca lucruile ar fi stat altfel in subordinea sa, tinand cont de faptul ca este un familist convins, este un om credincios cu frica de Dumnezeu, un om care-si iubeste copiii si nepotii, un socru care are incredere in ginerele sau astfel incat a vrut sa lase fratelui meu conducerea fermei. Daca ar fi fost el sef sunt sigur ca nu s-ar fi facut trei abuzuri in doi ani intr-o comunitate de 70 de locuitori de catre aceeasi angajati BV fara sa se ia vreo o masura impotriva lor.

Din pacate astazi sistemul este viciat si demonizat de puterea enorma de decizie care este la dispozitia angajatilor fara a fi trasi la raspundere in vreun fel atunci cand fac greseli si de banii care sunt pusi in joc in momentul in care se ia un copil din caminul lui… Puterea nelimitata corupe, ca si lacomia de bani… Da-i puterea unui om sau da-i suficient de multi bani si vei vedea in scurt timp cat de „om” este!

Mai vad ca un alt domn Saiu de la EVZ preia stirea „bomba” de la domnul Teodorescu si o reitereaza, nu stiu ce sa mai cred, noaptea mintii… Domnule „jurnalist” Ruth nu a lucrat la Barnevernet si nici tatal ei, ci lucreaza ca asistent pediatru la spital. A fost doar colega acum cativa ani la o scoala de psihologie cu doamna sefa a barnevernet… A fost si voluntar la o misiune a bisericii, o linie telefonica de urgenta pentru tinerii care vor sa se sinucida, tineri care dupa ce ajung majori ies din SISTEM, dau piept cu viata „dura” din Norvegia si nu se pot adapta si hotarasc sa se sinucida. Ar fi fost interesant de aflat asta, cati tineri iesiti din sistem se sinucid anual domnule …jurnalist, daca tot vreti o stire pe bune!

Probabil ca adevarul pentru unii nu este o stire de senzatie…de aceea este trecut cu vederea, si aici ma refer la jurnalistii care cauta stiri din orice! Sau sunt platiti pentru dezinformare si diversiune?! Domnilor „jurnalisti” vine o zi doua dupa care adevarul iese la iveala si va faceti de ras. Nu stiu cine o sa va mai creada data viitoare…

DANIEL BODNARIU