In urma anuntului meu ca m-am asociat cu Miscarea Strajerilor si a anuntului ca sunt ”baptist carismatic”, s-a pornit o furtuna de interpretari si de comentarii pe care nu intentionez sa le comentez; in special nu doresc sa calific eu ”spiritul” dezbaterii si nici limbajul folosit de unii dintre pastorii si teologii baptisti. Semnalez doar faptul ca nebaptistii se intreaba stupefiati: Ce au baptistii de se sfasie intre ei in felul acesta?
In loc sa ma angajez in a da replici, sau in a raspunde celor care s-au grabit sa ma desfiinteze intr-un fel sau altul, voi cauta sa-mi clarific pozitia de baptist carismatic, in special pentru cei care ma iubesc si care de-a lungul anilor s-au hranit cu predicile si cu cartile mele si carora li s-a creat in mod intentionat impresia ca i-am tradat printr-o schimbare radicala de directie.
Cuvantul ”carismatic” vine de la cuvantul grecesc harismata, folosit de apostolul Pavel in introducerea la discutia lui extinsa despre darurile Duhului Sfant din 1 Corinteni 12-14:
”In ce priveste darurile spirituale (harismata), nu voiesc, fratilor, sa fiti in necunostinta.” Ceea ce in traducerea romana este redat prin doua cuvinte, ”darurile spirituale”, sau ”darurile duhovnicesti”, in originalul grec este un singur cuvant: harismata. Pentru a-i usura cititorului urmarirea argumentarii mele, voi cita aici afirmatiile esentiale ale lui Pavel despre aceste ”daruri”, sau ”harisme”, sau ”carisme.”
”Si fiecaruia i se da aratarea (manifestarea) Duhului spre folosul altora. De pilda, unuia ii este dat, prin Duhul, sa vorbeasca despre intelepciune; altuia, sa vorbeasca despre cunoastere, datorita aceluiasi Duh: altuia, credinta, prin acelasi Duh; altuia, darul vindecarilor, prin acelasi Duh; altuia, puterea sa faca minuni, altuia proorocia; altuia deosebirea duhurilor, altuia felurite limbi; si altuia talmacirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul si acelasi Duh; care da fiecaruia in parte, cum voieste.” (1 Corinteni 12:7-11) Apoi, Pavel face cateva explicatii:
”Si Dumnezeu a randuit in Biserica intai apostoli; al doilea, prooroci; al treilea invatatori; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul vindecarilor, ajutorarilor, carmuirilor si al vorbirii in felurite limbi.
”Oare toti sunt apostoli? Toti sunt prooroci? Toti sunt invatatori? Toti sunt facatori de minuni? Toti au darul vindecarilor? Toti vorbesc in alte limbi? Toti talmacesc?” (12: 28-30).
Dupa ce, in continuare, Pavel ne arata ca este o cale mai buna decat calea darurilor, adica dragostea (cap.13), in capitolul 14, apostolul discuta pe larg doua dintre aceste daruri: proorocia si vorbirea in limbi. Iata cum incepe el aceasta discutie:
”Urmariti dragostea. Umblati si dupa darurile duhovnicesti (harismata), dar mai ales sa proorociti. Intr-adevar, cine vorbeste in alta limba nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; caci nimeni nu-l intelege si cu duhul el spune taine. Cine prooroceste, dimpotriva, vorbeste oamenilor spre zidire, sfatuire si mangaiere. Cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine insusi; dar cine prooroceste zideste sufleteste Biserica. As dori ca toti sa vorbiti in limbi, dar mai ales sa proorociti” (14:1-5).
Dupa o serie lunga de explicatii si reglementari de aplicare a acestor daruri in Biserica, Pavel concluzioneaza:
”Astfel, deci, fratilor, ravniti (aspirati) dupa proorocire, fara sa impiedicati vorbirea in limbi. Dar toate sa se faca in chip cuviincios si cu randuiala” (14:39-40).
Problema din epoca moderna este creata de cei care au decis ca o buna parte dintre darurile listate de Pavel au incetat sa mai fie date indata dupa terminarea scrierii Noului Testament.
Trebuie sa spunem raspicat ca nu exista nici o indicatie in textul Noului Testament ca Duhul Sfant nu mai da aceste daruri de atunci incoace. Dimpotriva, vom vedea care sunt argumentele din textul Noului Testament ca aceste daruri nu s-a intentionat sa fie date numai primei generatii de crestini, apoi ele sa inceteze, ci dimpotriva.
Apostolul Pavel nu da sa se inteleaga in nici un fel ca aceste daruri vor inceta in cursul istoriei crestinismului. Singura lui preocupare este sa reglementeze forma lor de manifestare!
Acum, dupa ce in secolul al 20-lea au aparut o enorma multime de crestini care cred ca Duhul Sfant da si astazi toate aceste daruri si care au capatat numele de ”carismatici”, problema ramane exact cea pe care a observat-o apostolul Pavel: nevoia de definire a formei de manifestare a acestor daruri. Sa clarificam deci: toti carismaticii cred ca Duhul Sfant imparte si astazi toate darurile listate de Apostolul Pavel in 1 Corinteni 12. Ei se impart in diferite grupari, biserici si chiar culte, prin forma de manifestare a acestor daruri.
Trebuie sa mai semnalam un fenomen cu totul remarcabil. Cei ce accepta sa vina in miscarea carismatica, adica sa nu mai puna bariere Duhului Sfant, sa nu-L mai limiteze spunandu-I ei ce daruri sa dea si ce sa nu dea, traiesc o mare descatusare, o mare eliberare si o mare bucurie care se manifesta prin exuberanta, prin ridicarea mainilor in adorare, si prin alte manifestari care pe cei intepeniti in raceala clasica ii deranjeaza. Cei ”treziti” la realitatea puterii transformatoare a Duhului Sfant si la realitatea actiunilor Lui dumnezeiesti, manifestate prin harismata, prin darurile spirituale miraculoase, asculta ce zic psalmistii:
”Strigati de bucurie catre Domnul, toti locuitorii pamantului. Slujiti Domnului cu bucurie; veniti cu veselie inaintea Lui… Intrati cu laude pe portile Lui! Intrati cu cantari in curtile Lui!” (Psalmul 100:1-2,4).
”Laudati pe Domnul! Cantati Domnului o cantare noua, cantati laudele Lui in adunarea credinciosilor Lui! Sa se bucure Israel de Cel ce l-a facut, sa se veseleasca fiii Sionului de Imparatul lor! Sa laude Numele Lui cu jocuri (dansuri), sa-L laude cu toba si cu harfa! (Psalmul 149: 1-3)
”Laudati pe Domnul! Laudati pe Domnul in Locasul Lui cel sfant… Laudati-L cu sunet de trambita; laudati-L cu alauta si harfa! Laudati-L cu timpane si cu jocuri (dansuri); laudati-L cantand cu instrumente cu coarde si cu cavalul. Laudati-L cu chivale zanganitoare. Tot ce are suflare sa laude pe Domnul! Laudati pe Domnul!” (Psalmul 150: 1-6).
Evreii, intr-adevar, si astazi danseaza un fel de hora in sinagogile lor, cu niste cantari exuberante si cu o bucurie debordanta. Unii din miscarea carismatica au imprumutat de la evrei acest fel de manifestare, pe cand unii de la noi au repulsie fata de astfel de manifestari de bucurie si prefera sa stea intepeniti in bancile lor si sa cante cantari adormitoare si de foarte multe ori triste.
Acesta este unul dintre multele exemple care ar putea fi date cu privire la forma de manifestare in casa Domnului si in orice adunari ale copiilor lui Dumnezeu. Adaugati la aceasta felul de muzica folosit de unii si de altii. Si altele.
Voi cauta acum sa mergem mai in adancime. Pentru aceasta, ne vom indrepta acum atentia spre invataturile Domnului nostru Isus Cristos.
Prin toata invatatura Lui, Domnul Isus ne infatiseaza situatia din lume ca pe doua imparatii in conflict. Pe Diavolul, El il numeste ”stapanitorul lumii acesteia” si pe Sine se infatiseaza ca pe cel ce navaleste in casa celui tare ca sa-i jefuiasca bunurile, adica sa-i zmulga pe oameni de sub stapanirea lui. Domnul Isus isi defineste propria moarte ca actiunea prin care face ”rascumparare pentru multi.” Rascumpararea era actiunea de cumparare pentru eliberare a unui sclav. Dar actiunea Domnului Isus pentru eliberarea oamenilor din sclavia Diavolului nu se limiteaza nicidecum la cruce, ci incepe prin predicarea Imparatiei lui Dumnezeu, prin vindecari si prin scoateri de demoni.
Astfel, predicarea Imparatiei lui Dumnezeu este samanta care cade intr-o inima buna, care o intelege si care o cultiva cu rabdare pana aduce rod, care este asemanarea cu Dumnezeu si cu Fiul Sau si, deasemenea, multiplicarea (treizeci, saizeci, o suta). Dar scoaterea demonilor face parte din aceeasi lupta dintre cele doua imparatii. ”Daca eu scot demonii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Imparatia lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:28). Deasemenea, bolile pot fi cauzate de stapanire demonica: femeia garbova de spate ”era stapanita de optsprezece ani de un duh de neputinta” si Domnul Isus explica ca pe femeia aceasta ”Satan o tinea legata de optsprezece ani” si ca ea ”trebuia dezlegata de legatura aceasta” (Luca 13: 10-16). Domnul Isus arata legatura dintre boala fizica si dominatia pacatului atunci cand I se aduce un paralitic pe targa si El incepe vindecarea lui prin declaratia. ”Indrazneste, fiule! Pacatele tale sunt iertate.” (Mat. 9:2)
Prin urmare, in lupta Lui impotriva imparatiei lui Satan, Domnul Isus face trei lucruri: predica Imparatia lui Dumnezeu (le explica oamenilor ce inseamna sa iesi de sub puterea lui Satan, sa intri sub stapanirea lui Dumnezeu si cum sa traiesti ca sa ramai sub aceasta stapanire), scoate din oameni demonii si le vindeca bolile. Dar acum urmeaza un fapt de o importanta cruciala: Domnul Isus da exact aceste trei insacinari si celor 12 apostoli cand ii trimite in misiune: ”Pe drum, predicati si ziceti: “Imparatia cerurilor este aproape!” Vindecati pe bolnavi, inviati pe morti, curatati pe leprosi, scoateti afara demonii. Fara plata ati primit, fara plata sa dati” (Matei 10: 6-7), dar mai inainte ni se spune ca ”le-a dat putere sa scoata afara duhurile necurate si sa vindece orice fel de boala si orice fel de neputinta” (v.1) Aceeasi porunca le-o da si celor 70 de ucenici cand ii trimite si pe ei in misiune: ”In orice cetate veti intra si unde va vor primi, sa mancati ce vi se va pune inainte; sa vindecati pe bolnavii care vor fi acolo si sa le ziceti: ”Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.” (Luca 10: 9-10). Acestia din urma s-au intors cu mare bucurie zicand: ”Doamne, chiar si demonii ne sunt supusi in Numele Tau”. Dupa ce Domnul le atrage atentia ca motivul pentru cea mai mare bucurie este faptul ca numele lor este scris in ceruri, Domnul Isus le explica ce a facut El cu ei: ”Iata ca v-am dat putere ca sa calcati peste serpi si peste scorpioni si peste toata puterea vrajmasului; si nimeni nu va va putea vatama”. Dar mai presus de toate, Domnul Isus le spune ca actiunea lor a fost o biruinta cosmica impotriva lui Satan: ”L-am vazut pe Satan cazand ca un fulger din cer!” (Luca 10:17-24).
Prin urmare, Domnul Isus ne infatiseaza doua imparatii in conflict, ni se infatiseaza pe Sine ca Cel care a pornit razboiul impotriva imparatiei lui Satan si pentru aducerea oamenilor in Imparatia lui Dumnezeu, prin predicarea Imparatiei Lui, prin vindecari si prin scoateri de demoni, dar vedem apoi ca El ii trimite pe toti ucenicii care au facut scoala Lui sa se angajeze in aceeasi lupta, cu aceleasi obiective si cu aceeasi putere.
Intrebarea cruciala pentru noi astazi este aceasta: Misiunea aceasta data ucenicilor si autoritatea si puterea date lor s-au limitat la ucenicii din prima generatie? Oare ele nu s-au dat si generatiilor de crestini de dupa apostoli?
Eu cred ca S-au dat tuturor ucenicilor lui Isus din toate generatiile care urmau sa vina, pana la sfarsitul istoriei. Un prim indiciu in acest sens este rugaciunea Domnului Isus la incheierea propriei Sale misiuni:
”Dar acum, Eu vin la Tine; si spun aceste lucruri pe cand sunt inca in lume pentru ca ei sa aiba bucuria Mea deplina. Le-am dat Cuvantul Tau; si lumea i-a urat, pentru ca ei nu sunt din lume. Nu Te rog sa-i iei din lume, ci sa-i pazesti de cel rau. Ei nu sunt din lume, asa cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinteste-i prin adevarul Tau: Cuvantul Tau este adevarul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine in lume, asa i-am trimis si Eu pe ei in lume… Si Ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin Cuvantul lor” (Ioan 17: 13-20).
Sa adaugam la acestea ceea ce le spune Domnul Isus ucenicilor in seara cand li s-a aratat prima data dupa inviere:
”Isus le-a zis din nou: ”Pace voua! Cum M-a trimis pe mine Tatal, asa va trimit si Eu pe voi!” Dupa aceste cuvinte, a suflat peste ei si le-a zis: ”Luati Duh Sfant! Celor ce le veti ierta pacatele, vor fi iertate; si celor ce le veti tinea, vor fi tinute” (Ioan 20: 21-23).
Paralela intre modul in care L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume si modul in care ii trimite Fiul lui Dumnezeu pe ucenicii Sai in lume, cu cateva zile inainte de plecarea Lui la cer, este clara: El ii trimite cu aceleasi insarcinari si cu aceeasi autoritate si putere care le vine din Duhul Sfant, exact asa cum si Lui si ucenicilor le vine din Duhul Sfant! Este evident ca aceasta insarcinare data ucenicilor ne este data si noua.
A spune ca nu este asa, deoarece, imediat dupa ce apostolii au terminat de scris Noul Testament, Duhul Sfant a decis sa nu mai dea darurile sau puterile miraculoase credinciosilor, ar insemna ca Domnul Isus a inceput o lupta intre Imparatia lui Dumnezeu si imparatia lui Satan, i-a angajat si pe ucenicii Sai in ea, dar apoi a zis:
”Ne oprimn aici. Este prea primejdios sa va dau aceste insarcinari si aceste puteri, deoarece unii abuzeaza de ele. Mai bine oprim razboiul! Mai bine concentrati-va numai pe rostul mortii Mele ca fiind doar ca sa va aduc in cer. Propovaduiti numai credinta in moartea Mea ca fiind cheia pentru a veni in cer si nu va mai implicati in lupta cu demonii, in vindecarea bolnavilor si in alte manifestari ale puterii Duhului Sfant!”
Studiati cu atentie tot ce am scris mai sus si alte afirmatii ale Domnului Isus pe aceasta tema, si veti vedea ca ceea ce am scris eu in paragraful de mai sus – ca pe o imaginatie – este o foarte buna reprezentare a pozitiei cesationistilor.
Dar, sa-i lasam pe ei in pace (daca o au) si sa ne uitam la implicatiile faptului ca Domnul Isus ne trimite in razboiul contra lui Satan si a ingerilor lui.El ne trimite cu aceleasi trei obiective pe care le-a avut El Insusi: Sa predicam despre Imparatia lui Dumnezeu, sa alungam demonii si sa-i vindecam pe oameni.
Toata invatatura Domnului Isus a fost despre un singur subiect: Imparatia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toata invatatura Domnului Isus si toate poruncile Lui trebuie sa fie in centrul atentiei noastre: sa le traim noi insine si sa-i invatam si pe altii sa le traiasca. Sa tinem cont de ce ne-a spus El, ca numai cei ce au invataturile Lui si traiesc dupa ele vor mosteni Imparatia cerurilor si numai in aceia vin sa locuiasca si Duhul Sfant, si Domnul Isus si Dumnezeu Tatal (Ioan 14: 15-24 si 15:1-14).
Sa tinem deasemenea cont de faptul ca poti profetii in Numele lui, poti scoate demoni in Numele lui si poti face alte minuni in Numele lui (vindecari, etc.), dar daca n-ai trait dupa invatatura Lui, adica ai trait in pacate, in coruptie, El iti va spune : ”Niciodata nu v-am cunoscut” (Mat. 7: 21-26).
Dincolo de aceste precizari cu caracter de fundatie, trebuie sa credem ca El ne trimite in lume ca soldati in armata Lui impotriva Diavolului si a demonilor lui si ne inzestreaza cu darurile miraculoase ale Duhului Sfant care ne sunt absolut necesare in aceasta lupta.
Dincolo de acestea urmeaza intrebarea cruciala de astazi: Ce forme va lua aceasta lupta? In ce fel vom exercita aceste daruri, sau puteri miraculoase? De aici, de la aceste intrebari, urmeaza uluitoarea varietate pe care o vedem in miscarea de trezire.
Vom incerca sa raspundem la aceste intrebari intr-un alt material pe aceasta tema. Dar subliniem ca acestea sunt probleme de forma de manifestare, de care am vorbit mai la inceput.
Sa redefinim situatia. A fi carismatic inseamna a crede ca Domnul Isus n-a abandonat razboiul impotriva imparatiei lui Satan dupa o prima generatie si Duhul Sfant n-a incetat sa-i echipeze pe credinciosi cu darurile miraculoase necesare pentru aceasta lupta. In razboiul acesta sunt si aberatii si exagerari si greseli de invatatura. Dar acestea nu pot fi atribuite tuturor carismaticilor. Unii fac tocmai lucrul acesta. De indata ce te declari carismatic, cauta in internet si iti atribuie toate aberatiile altor carismatici si toate greselile lor de doctrina, de invatatura, de mod de viata. Lucrul acesta este o nedreptate si ”nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu? Nu va inselati in privinta aceasta!” (1 Corinteni 6:9).
Articol realizat de Pastor Iosif Ton. Sursa strajeri.ro