Chiar mai trebuie sa discutam ce este familia?

Saptamana trecuta m-am bucurat sa aud ca amendamentul pe care l-am trimis Comisiei de revizuire a Constitutiei a fost adoptat cu o mare majoritate de voturi. Amendamentul se dorea o clarificare la definitia familiei cuprinsa in Articolul 48, in noua formulare, aceasta fiind definita ca luand fiinta prin casatoria liber consimtita a unui barbat cu o femeie.

Mi se pare ciudat si de necrezut ca un astfel de amendament a starnit atatea dezbateri si polemici intr-o tara care se numeste crestina si in conditiile in care nu am auzit niciun lider politic spunand ca s-ar dori legalizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex.

Atunci de ce atata valva pentru un amendament care clarifica un lucru natural si firesc cum este casatoria unui barbat cu o femeie?

Stimati colegi,

Noi toti suntem aici pentru a-i reprezenta pe cetatenii Romaniei care cred, in majoritatea lor, ca familia infiintata pe uniunea dintre cele doua sexe este primul ?i cel mai important centru al vietii sociale. Familia astfel constituita s-a dovedit cadrul optim de formare a noilor generatii, iar rolul esential jucat de aceasta institutie in trecutul, prezentul si viitorul dorit al tarii poate si trebuie specificat in Constitutie. De fapt, aceasta nici nu este o prevedere noua, ci doar o clarificare a definitiei existente. Nici modificarea nu e o noutate, avand in vedere ca in 2006, Alianta Familiilor din Romania a initiat o campanie ampla in acest sens si a reusit sa stranga semnaturi de la 650.000 de cetateni care inca asteapta sa o vada pusa in practica.

Mentionarea clara a familiei naturale, monogame si nucleare ca valoare protejata de Constitutie nu poate fi interpretata ca o ofensa adusa cuiva, ci este doar recunoasterea juridica a unei realitati si a dezideratului unei permanente; o re-a?ezare in limitele normalitatii, conforma cu spiritul cre?tin al romanilor. Ea reprezinta o masura care a devenit absolut necesara in contextul unei stari de criza a familiei, cu tot mai multe familii destramate si copii crescuti de un parinte singur.

De altfel, Statul roman modern se situeaza, cronologic, in urma Familiei. Privind in urma, gasim o corespondenta uimitoare intre perioadele in care familia a fost puternica si independenta si prosperitatea societatii la modul general; si invers, o familie slaba, redusa ca importanta in ponderea actelor sociale sau folosita ca mijloc de manipulare ideologica, a dus la stari sociale tensionate, stagnare sau la saracie si criza asa cum este cea prin care trecem acum.

Privind spre viitor, perspectivele demografice sumbre ale Romaniei ne impun sa fim foarte atenti la modul in care Statul garanteaza dezvoltarea unui model social si mai ales la care este modelul social optim.

Conform ultimului recensamant intern, dar ?i Indexului Global al Religiei 2012, realizat de Gallup International, Romania este printre cele mai religioase tari ale lumii. Cetatenii romani sunt pe locul 6 in lume in ceea ce prive?te credinta lor. Noi avem datoria sa facem legi care sa respecte modul de viata ?i credinta celor ce compun acest popor.

In acelasi timp, Statul trebuie sa protejeze persoanele care au alte credinte sau se manifesta in mediul privat altfel decat intr-o familie traditionala; acesti cetateni sunt egali in fata legii si isi exercita drepturile fundamentale fara nicio ingradire. Nici ei nu trebuie, la randul lor, sa caute sa-si impuna prin forta, fie ea si conjuncturala, propriul set valoric asupra majoritatii.

Stimati colegi,

Banuiesc in opozitia fata de amendarea art. 48 al Constitutiei si in referintele lor repetate la un pretins „anacronism”, supararea unor interese care doresc cu orice pret modificarea normelor sociale si comportamentale din Romania, justificandu-se prin evolutii din alte societati si tari.

Cred ca nu avem nicio obligatie de a urma recomandari sau modele de care suntem straini. Experienta nefasta a celor 50 de ani in care comunismul a impus legi cu forta, fara a tine cont de specificul romanesc, sunt de ajuns. Nu mai este nevoie sa traumatizam alte generatii in numele unui iluzoriu „progres” adus prin retete alienante.

In incheiere, vreau sa salut pozitia Dlui Senator Crin Antonescu, Presedintele Comisiei de revizuire a Constitutiei, care afirma ca nu se poate confunda aceasta prevedere constitutionala cu vreo limitare a drepturilor cetatenesti si ca „familia e familie iar casatoria e casatorie si se face intre un barbat si o femeie”.

Declaratie politica sustinuta de FLORICA CHERECHES, deputat PNL

Sursa: www.fchereches.ro

Tags: