Deja v-am mai spus ca locul meu preferat este afara, la geam, in picioare. La ora 13.30 a fost agitatie la Coronarieni (unitatea in care sint bolnavii in starea cea mai grava, cu monitoarele pe ei). Un deces. Doctorul este destul de pamintiu, trebuie sa faca dosare, sa dea explicatii…
Ies pe hol, in locul meu preferat, pe la 14.30.
Acolo vad o doamna abatuta, cu lacrimi in ochi, sughitind printre oftaturi. Nu are mai mult de 55 de ani.
Ma apropii de ea si o intreb: “Ce s-a intimplat, doamna, de ce plingeti?”
“A murit sotul!” si izbucneste intr-un plins sacadat, de neoprit. Caldura ochilor ii abureste lentilele ochelarilor. Nu-i mai vad decit obrajii de pe care se scurge fardul luat la vale de sarea lacrimilor.
“Cum va pot ajuta, doamna, sint pastor paroh, pot sa ma rog pentru dumneavoastra?” ii spun, desi nu eram imbracat la “uniforma”, eram doar un biet amarit in pijamale, fara nici un fel de insemn al oficiului.
“Da, sigur” imi spune si cu un gest reflex isi duce mina la poseta, “Cit costa?”
“Nimic, Doamna! Nimic, rugaciunile nu costa nimic! N-ar trebui sa coste… “
M-am rugat pentru ea, tinindu-i mina pe umar. S-a deschis usa liftului in spatele nostru si zarva obisnuita de la coborire s-a domolit, ca si cum cineva ar fi avut un potentiometru pe care l-ar fi dat mai incet.
S-a inseninat deodata si a plecat sa faca actele. O gramada. Sus-jos. Certificate, inventar etc. S-a intors fara lacrimi.
M-a intrebat daca ma pot eu apropia de mort sa ii iau hainele si lucrurile din inventar ca ei “ii este nu stiu cum”.
M-am dus. Am vazut destui morti in cariera de pina acum.
Au intimpinat-o doua insotitoare ale altor doi bolnavi de la coronarieni cu priviri incruntate. S-au uitat la ea, s-au uitat la mine si au inceput sa circoteasca:
“Nu l-a prea jelit…Ehe…daca-ar fi fost al meu. Cum adica sa ii fie greu sa il vada asa mort?” spune o doamna imbracata in negru-croncanitor
Au venit brancardierii. L-au luat. Amindoi rideau, facind glume fara simtire, obisnuiti cu obiectul muncii.
L-a privit de departe… “El e!”
“Nu mai este el acolo, doamna, e numai coaja. Nu pot eu sa va spun unde e, dar acolo sigur nu mai e. Cind o sa vina acasa sicriul si o stati linga el, sa va ginditi ca nu mai e acolo.”
“Multumesc de slujba, domnu preot!”
N-am stiut ce sa-i raspund: “Cu placere?”, “Si alta data?”, probabil cel mai bun raspuns acum este “Nu face nimic!”
Nu stiu ce m-a intristat mai mult, comentariile de hol sau intrebarea doamnei “Cit costa rugaciunea?”
Oare cine-o fi invatat-o cu rugaciunile contra-cost?
Sursa: Marius Cruceru